Pentru Roșia Montană, ziua de ieri a început cu declarațiile ministrului Mediului din Guvernul demis Ungureanu, Korodi Attila.
“Astăzi (joi, n.r.) mi-au parvenit rezultatele analizei cerute în problema Roşia Montană. Juriştii consultaţi de noi afirmă că lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil reprezintă un impediment în continuarea procedurii şi recomandă Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului să-i ceară investitorului să depună un nou certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil“, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul demis al Mediului, Korodi Attila.
Citând din concluziile documentului, ministrul a spus că, potrivit juriştilor, CAT ar trebui să ceară investitorului “să obţină şi să depună un certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil aprobat”. “Este o opinie juridică pe care eu, ca ministru demis, recomand succesorului meu să o înainteze Comitetului de Analiză Tehnică, pentru ca membrii acestui comitet să le analizeze şi să ceară clarificări suplimentare de la companie sau să ia măsurile pe care le consideră oportune”, a spus Korodi.
Desigur, e inutil a mai preciza că opinia juriștilor consultați de ministerul Mediului, vine în opoziție cu opinia avocaților RMGC. Iar de aici începe o lungă dezbatere pro și contra (bazată pe legi, norme, excepții, termene etc.) în care majoritatea celor care nu au pregătire juridică s-ar pierde. Atâta doar că legile reprezintă (sau ar trebui să reprezinte) soluții morale la situații întâlnite în viața de zi cu zi (”un sistem de drept reprezintă morala unei societăți la un anumit moment istoric dat”, este un lucru care se învață în anul I la Facultățile de Drept). Să privim cazul Roșia Montană din acest punct de vedere și să vedem dacă e chiar așa complicat sistemul de drept.
*** Cronologie:
2002 Bun, să o luăm de la început. În 2002, Consiliul Local al Primăriei R