Statele Unite susţin propunerea Chinei pentru includerea yuanului în coşul de valute care formează unitatea monetară a instituţiei, Drepturile Speciale de Tragere (DST), a declarat vicepremierul chinez, Wang Qishan, vineri, după discuţii la nivel înalt între Beijing şi Washington, potrivit Reuters.
În prezent, în componenţa DST intră dolarul, euro, yenul şi lira sterlină.
Includerea yuanului în structura DST face parte din planul Chinei de a-şi transforma pe termen lung moneda într-o valută pentru constituirea rezervelor financiare, alături de dolar şi euro.
Citeşte pe Forbes.ro despre singurul român care participă la schimbările care au loc în interiorul FMI, Mihai Tănăsescu
Poziţia FMI este, însă, că o monedă trebuie să fie convertibilă înainte să poată fi inclusă în coşul valutar. China ia în calcul convertibilitatea yuanului abia din 2015.
SUA sunt singurul acţionar al FMI cu drept de veto în privinţa deciziilor, asigurat de deţinerea a 16,5% din drepturile de vot.
China este unul dintre cele mai puternice motoare ale economiei globale, dar nu este lipsită de probleme. Află care sunt acestea pe Forbes.ro
Drepturile Speciale de Tragere au fost create acum mai mult de 40 de ani de FMI ca activ de rezervă internaţională, iar construcţia valorii unităţii monetare este revizuită odată la cinci ani, pe baza unui coş de valute "care pot fi utilizate liber". Ultima revizuire a avut loc în 2010.