"Mihai, e o iresponsabilitate să le spunem oamenilor sau să-i lăsăm să spere că vine ceva miere sau bunăstare după schimbarea guvernului. Îi amăgim. (...) Eu cred că nu se pot face nici lucrurile minime pentru că nu există resurse. Mai degrabă ar trebui să-i încurajăm pe oameni să caute soluţii, să restabilim încrederea."

"Mihai" este Gâdea, "lucrurile minime" sunt reîntregirea salariilor şi a pensiilor, iar declaraţia îi aparţine, întâmplător, lui Cornel Nistorescu. Dar ea este repetată obsesiv pe toate canalele guvernului Ponta. De către toate goarnele.

Mesajul "NU SUNT BANI!" trebuie să intre bine în urechile populaţiei. Acum, cât încă e binevoitoare faţă de noii guvernanţi. Ne aflăm în faţa unei foarte bine orchestrate campanii de manipulare. Pusă la cale din timp. Încă din momentul în care USL a luat decizia de a trece moţiunea de cenzură şi a veni la guvernare.

Scriam în ultimul editorial că Ponta a stat la îndoială până în ultima clipă.

Raţiunea, alimentată de Iliescu, îi spunea să se ţină deoparte de putere, să aştepte până la alegerile din noiembrie. Ştia că nu sunt bani pentru a respecta nici o fărâmă din delirul de promisiuni, pe care el și ai lui le-au alimentat inconștienți. Baronii, însă, lihniţi de atâta opoziţie, îl împingeau de la spate, mârâind ameninţător.

Cumplită aporie: cum să guvernezi şase luni, să respecţi o parte din promisiuni, să îndestulezi baronii şi clientela, dar să nu te erodezi atât de mult încât să pui în pericol câştigarea alegerilor din noiembrie?

Tocmai existenţa unei strategii de comunicare – manipulare - temporizare, pritocită în laboratoarele USL şi pe care o vedem etalată în toată splendoarea ei diversionistă pe toate posturile, l-a făcut în final pe Ponta să-şi calce pe inimă şi să accepte.

Să desluşim componentele acestei strategii.

I – Greaua moştenire