Revista Ramuri a văzut lumina tiparului la 5 decembrie 1905, în Craiova. La sărbătoarea de argint, preotul Petre Partenie ne spunea cum a început totul.

Iniţiativa le-a aparţinut lui Constantin Şaban-Făgeţel şi lui Dumitru Tomescu, doi adolescenţi care, la acea dată, încă erau elevi ai Liceului „Traian“ din Turnu Severin. „Mult de tot m’a înduioşat vestirea că se împlinesc aproape 25 de ani de viaţă de când am împletit la olaltă Ramurile noastre!... Aşa dar 25 de ani!... Aşa dar un sfert de veac adăogat tinereţei noastre de atunci. Cât de bătrâni suntem şi noi, cari acum atâţia ani în urmă eram gata să împrăştiem un gând bun, sănătos şi tânăr pe arena literaturei“.

„A apărut Tageblatt-ul românesc, fraţilor!“

În acea vreme, cârmuia geniul lui Nicolae Iorga. „Toată suflarea românească trăea sub sentimentul că ce zicea şi scria Nicolae Iorga e sfânt. Cuvântul lui de încurajare era viaţa însăşi, iar mustrarea: cumplită lovitură. El a fost acest Arhanghel de a cărui sabie ne-am temut, dar lângă a căruia inimă am fost“. Tinerii Făgeţel şi Tomescu au fost avertizaţi de G.C. Ionescu-Siseşti, coleg al lui Partenie, la auzul faptului că vor să scoată o nouă revistă: „Ce, aţi înnebunit, Tomescule şi tu, Făgeţele? [...] Vreţi să tragă Iorga’n noi fiindcă ni s-a urât cu binele şi ne-am apucat noi, nişte neisprăviţi, să învăţăm pe alţii? [...] Ce... noi suntem Coşbuc, Vlahuţă sau Iorga?“.

Pentru început, revista se prezenta destul de demn. „Tomescu şi Făgeţel aveau însăilări ce puteau merge şi într-o revistă cu trecut - dar încă într-una nouă? - şi aveau cu ei un nume cunoscut Craiovei: C.S. Stoenescu. [...] Văd, pe dunga vremii, cum s’a mărit apoi cercul nostru. Văd Craiova primului an de preoţie, strada Mărgăritar unde veneau Făgeţel, Mitiţă şi Vulovici, să rostuim de articol, de recensie, de poezie sau ce să mai amanetăm lu nenea Sache, pent