Evenimentul zilei: Bomba cu ceas a Abramburicăi. Sistemul de învăţământ va sări în aer dacă Legea Educaţiei Naţionale va fi înlocuită de Codul ticluit de Ecaterina Andronescu. Programul de guvernare anunţat de USL prevede adoptarea Codului Educaţiei, realizat de Ecaterina Andronescu, iar acest lucru va duce, practic, la abrogarea actualei legi. “Ar fi o întoarcere la sistemul mediocru pe care-l aveam înainte. Pentru prima dată în România, în baza Legii Educaţiei Naţionale, avem un sistem stabil, coerent şi articulat, care a fost restructurat din temelii. Modificarea Legii Educaţiei Naţionale ar duce la haos”, atenţionează Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.
Ziarul financiar: Georgescu, despre salarii: Sperăm că FMI şi CE vor fi înţelegători; nu aruncăm în aer bugetul.Guvernul va găsi soluţii pentru creşterea salariilor bugetarilor şi speră că FMI şi CE vor arăta înţelegere, întrucât propunerile părţii române “nu vin să arunce în aer deficitul bugetar” şi nu pun în pericol stabilitatea financiară, a declarat Florin Georgescu, propus pentru portofoliul Finanţelor.”Suntem încrezători că există soluţii, aşa cum ne-au prezentat şi reprezentanţii de la nivel tehnic în discuţiile avute. Sper că Fondul Monetar şi Comisia Europeană vor fi înţelegători să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară”, a spus Georgescu.
Jurnalul Naţional: Lista lui Ponta şi apocalipsa preventivă. Oficializarea propunerilor useliste din prezumtivul nou Cabinet Ponta m-a prins în străinătate. N-am avut nici timp, nici prea mult chef să-mi stric cele câteva zile de odihnă pentru a comenta. O fac acum. La prima citire, impresia generală e proastă. Deşi înţeleg raţiunile de provizorat până la alegerile generale, senzaţia e de încropeală şi de plată a unor servicii politice anteri