…sau şi mai interesant: am fost o zi tribună supărată la Viitorul Caracal

Din Liga a II-a, noi, românii consumatori de ştiri din fotbal, cunoaştem numai rezultatele de etapă, iar duminică seara şi clasamentele. Numai nume de echipe şi cifre şi, spre sfîrşit, nişte veşti de complezenţă despre promovatele care urcă doar ca să aibă de unde cădea. E tot ce află şi un parior din Singapore, dacă vrea să piardă nişte bani la loteria neagră a fotbalului din România B. E logic, e previzibil, e ca şi dovedit că toate pariurile din Singapore sînt ale unor români. De fapt, tot ce ar trebui să fie de cîteva zile încoace dezvăluiri majore şi-n exclusivitate din lumea pariurilor e o chestiune de logica vieţii şi a ratării în B. Nu-i voi zice Liga a II-a, fiindcă aşa îi spun doar Federaţia şi ziarele. Provincia îi spune tot Divizia B. Un nume care semnifică şi un fotbal de categoria a doua.

Citind dezvăluirile din Gazetă, m-am întors cu memoria la anii de dinainte de 1989, cînd se publicau reportaje “de senzaţie” cu titluri precum “Am fost o zi gunoier” sau “Am fost o zi vînzător la Aprozar”. Din aceste anchete, interviuri şi reportaje rezultă că un jucător de B nu ar avea nici un motiv să joace pe bune. La cît se cîştigă din fotbalul pe bune în B, singura nădejde într-un plus semnificativ de cîştig e în fotbalul pe rele. Speranţa e tot în pariuri şi în înţelegerile subterane. Un tun face cît contractul pe cîteva luni. Dacă aş fi o zi fotbalist în B, tot ce m-ar interesa ar fi combinaţiile care duc la bani, nu la fotbalul propriu zis. Cînd românul din B vede cîţi euro primeşte numai la instalare un zero ca Platini ori un zero cu picioare scurte ca Tatu, e logic să nu mai spere nimic de la cei zece, doisprezece ani, cîţi îi sînt daţi ca să-şi facă un nume.

Şi nici nu-i necesar să fii o zi fotbalist mediocru de B. E destul să gîndeşti ca el şi să iei aminte la ce s