Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boicot inevitabil! » Cazul Timoşenko dinamitează turneul final din Ucraina

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Euro se va juca, însă majoritatea politicienilor europeni vor lipsi la meciurile de la Kiev, Doneţk şi Harkov, protestînd faţă de maltratarea fostului premier în detenţie.

Cu cinci săptămîni înaintea startului Euro e aproape sigur că liderii politicieni vor absenta de la meciurile turneului final (8 iunie - 1 iulie) găzduite de Ucraina! "Competiţia va avea loc conform programării. Nu se va amîna şi nici nu se va muta. Transferul nu este posibil într-un timp atît de scurt, dar boicotul politic şi diplomatic a devenit absolut inevitabil", dezvăluie Vadim Karasev, directorul Institutului de Strategii Globale.

Liderii guvernelor europene sînt aproape unanimi în a sancţiona coorganizatoarea competiţiei (Polonia e cealaltă) pentru tratamentul dur aplicat în detenţie fostului premier Iulia Timoşenko, condamnată la 7 ani de închisoare şi intrată de 15 zile în greva foamei. Şi comisarii UE susţin protestul, anunţînd că vor ignora evenimentul, în timpul misiunii lor de la Kiev de luna viitoare.

Unicii susţinători ai Ucrainei rămîn Polonia şi Rusia. Boicotul e spart de premierul Donald Tusk şi de fostul şi noul preşedinte Vladimir Putin, care s-a oferit s-o găzduiască la Moscova pe Timoşenko.

"Acţionează ca naziştii!"

Presa ucraineană a reacţionat dur la ameninţări. "S-au demascat. Germanii nu s-au schimbat în 70 de ani, doar şi-au modificat metodele. Tot nazişti au rămas. Vor să dea ordine Kievului, iar boicotul e un apel la a lăsa şomeri sute de mii de ucraineni", a scris ieri cotidianul Segodnia.

"Fabricanţii nemţi vor pierde. Dacă ei ne vor boicota, le vom limita accesul pe piaţa ucraineană" (Leonid Kojara, vicepreşedintele partidului de guvernămînt)

"Fotbalul trebuie să unească, iar turneul din Polonia şi Ucraina se va juca în formula stabilită" (Sepp Blatter, preşedinte FIFA)

Euro se va juca, însă majoritatea politicienilor eu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul continuă atacurile în Liban împotriva Hezbollah, după uciderea liderului Hassan Nasrallah VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Armata Israelului a anunțat că a efectuat zeci de raiduri asupra ţintelor Hezbollah din Liban în ultimele ore, relatează BBC. Într-o declaraţie postată duminică, 29 septembrie, pe Telegram, Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că ţintele in

Tragerea Loto 6/49 din 29 septembrie 2024. Report de 6,6 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 48 minute
Duminică, 29 septembrie, la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate mai jos.

Fechet: Urmează o zi grea. România va fi măturată de ciclonul Ashley

Mediafax acum 3 ore
„Suntem într-o zi foarte specială, pentru că astăzi, la noapte şi mâine, România va fi, practic, măturată de acest ciclon, pe care îl numim Ashley. Deocamdată vom avea precipitaţii foarte mari, ceea ce pune pe toată lumea în alertă, pentru că avem f

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Viktor Orbán: Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles

News.ro acum 4 ore
Popoarele şi ţările din Balcanii de Vest merită mai mult decât ceea ce primesc de la Bruxelles, aceste ţări ar trebui să fie deja în Uniunea Europeană - a declarat premierul Viktor Orbán, la Ohrid, după şedinţa comună a guvernelor Ungariei şi Macedo

Armata israeliană anunță că a lovit, în ultimele ore, zeci de ţinte ale Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Anunțul vine la mai puțin de o zi de când Israelul a declarat că șeful grupării Sayyed Hassan Nasrallah a fost ucis într-un atac asupra suburbiilor sudice ale Beirutului. Hezbollah a confirmat ulterior uciderea liderului său. Armata Israelului susţi

29 septembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu deficienţe de auz

Ziua Constanta acum o ora
Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2024, la 29 septembrie, având ca obiective informarea populaţiei cu privire la problemele persoanelor fără auz şi promovarea drepturilor acestora

Rusia este gata să trimită în justiţie problema exploziilor de la gazoductul Nord Stream

News.ro acum 4 ore
Rusia este pregătită să trimită în instanţă cazul exploziilor conductei Nord Stream dacă Occidentul nu investighează problema, a declarat sâmbătă Ministerul său de Externe, citat de Reuters. Conductele de mai multe miliarde de dolari Nord Stream 1 ş

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Claudiu Petrila, descumpănit: „E un blocaj mental”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Claudiu Petrila (23 de ani), atacantul giuleștenilor, a oferit prima reacție după încă un meci fără victorie pe teren propriu. Acesta a părut descumpănit și a explicat ce nu a funcționat în jocul echipei sale.

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/15°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

22°
dum.

17°/22°
lun.

12°/18°
mar.

12°/18°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

7°/17°
mie.

9°/19°