Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă ediţie a Stagiunii Muzicale Estivale a început azi

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Iubitorii muzicii de promenadă sunt aşteptaţi în Grădina Cişmigiu la o nouă ediţie a Stagiunii Muzicale Estivale organizată de ArCuB la fiecare sfârşit de săptămână, în perioada 5 mai - 30 septembrie, între orele 11,00 şi 13,00.

Potrivit unui comunicat ArCuB transmis AGERPRES, pe scena amplasată în parcul Cişmigiu vor urca opt orchestre ale căror artişti instrumentişti au experienţă, calităţi interpretative deosebite şi succes pe scenele muzicale bucureştene.

Sâmbătă, amatorii de muzică de promenadă vor avea ocazia să asculte formaţia de suflători Angely's care va susţine un recital de muzică românească şi universală, presărat cu prelucrări folclorice şi accente pop, iar duminică pe scenă vor urma instrumentiştii de la Trompeten Echo.

În următorul sfârşit de săptămână, pe 12 şi 13 mai, spectatorii îi vor putea întâlni pe cei de la Brass Orchestra (dirijor George Preda) care vor prezenta muzică clasică, muzică de film precum şi piese prelucrate din folclor şi respectiv Summer Group, ce va susţine un recital de muzică tradiţională germană (valsuri, marşuri, polci), spaniolă şi rusească.

Pe 19 mai va urca pe scenă formaţia Brass Quintet Bucureşti, alături de mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc cu un spectacol de excepţie, bazat pe un repertoriu clasic, preclasic, romantic şi contemporan, iar duminică 20 mai formaţia de instrumentişti Polyphonic va încânta publicul cu evergreen-uri, muzică pop, rock, şi latino.

În ultimul week-end al lunii mai, pe scena chioşcului din Cişmigiu vor urca Clasic Band şi respectiv Polyphonic cu repertorii variate, de la muzica clasică până la folclorul românesc şi internaţional.

De-a lungul celor unsprezece ani de concerte, Stagiunea Muzicală Estivală a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale verii, dedicate celor ce iubesc muzica de estradă. AGERPRES

Iubitorii muzicii de promenadă sunt aş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 21 minute
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 3 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 51 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 2 ore
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 7 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°