La nici un an de la căsătoria cu prinţul Albert de Monaco, Charlene este în depresie din cauza faptului că nu poate oferi un moştenitor la tron. Miza este cu atât mai mare cu cât, conform zvonurilor, dacă Charlene ar aduce pe lume un copil, atunci ar primi divorţul de Albert. Sursa: Reuters
Anul trecut, cu numai câteva zile înainte de nuntă, presa a început să scrie despre fuga lui Charlene. Se pare că viitoarea mireasă a aflat despre ultimul copil din flori al lui Albert şi, dezamăgită de minciunile acestuia, a vrut să scape de angajamentul nunţii.
Nu se ştie cum a reuşit Albert de Monaco să o convingă să se întoarcă, cert este că, în ziua nunţii, Charlene (33 de ani) a apărut ca una dintre cele mai triste mirese. Imediat după nuntă, proaspeţii căsătoriţi au plecat în voiaje separate şi toată lumea vorbea despre relaţia eşuată a celor doi.
Astăzi, publicaţia franceză "Voici" scrie că prinţesa Charlene este în depresie din cauza faptului că nu reuşeşte să rămână însărcinată. "Charlene a făcut din sarcină un subiect tabu la palat. Şi, chiar dacă la evenimente oficiale apare zâmbitoare, în interior este stresată şi frustrată", scriu jurnaliştii francezi.