Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Zi importantă în discuţiile FMI - Banca Naţională. Reîntregirea salariilor bugetarilor şi a pensiilor, subiectul cheie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 mai 2012 · ·

Misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă, sâmbătă, discuţiile, la Banca Naţională, cu membri ai viitorului Cabinet condus de premierul desemnat, Victor Ponta, şi oficiali ai BNR.

La discuţiile de la sediul Băncii Centrale participă prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, propus pentru postul de vicepremier şi ministru de Finanţe în Guvernul alcătuit de Victor Ponta, Mariana Câmpeanu, care urmează să preia portofoliul la Ministerul Muncii, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, alături de experţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, scrie Agerpres.

Discuţiile au ca obiect Memorandumul de politici economice şi Scrisoarea de Intenţie cu Fondul. Principalul subiect ce urmează să fie abordat în negocierile de sâmbătă se referă la reîntregirea salariilor în sectorul bugetar şi a pensiilor.

Delegaţia FMI este condusă de şeful Misiunii pentru România, Jeffrey Franks, alături de care se află viitorul negociator-şef, olandezul Erik de Vrijer şi reprezentantul rezident al Fondului la Bucureşti, Tonny Libek.

La discuţiile de vineri partea română nu a acceptat privatizările propuse în anii trecuţi de misiunea Fondului Monetar.

Ministrul propus pentru Finanţe Florin Georgescu a declarat că "Guvernul condus de Victor Ponta doreşte cu tărie continuarea acordului cu instituţiile financiare internaţionale".

"Cel mai probabil se va discuta tot mâine (sâmbătă) şi despre măririle salariiale şi despre bugete. Sperăm ca reprezentanţii FMI şi BM să fie înţelegători cu această decizie, întrucât propunerile părţii române nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu pun în pericol stabilitatea financiară", a mai spus Georgescu, ministrul de Finanţe care va fi investit luni.

În ceea ce priveşte oprirea privatizărilor, Georgescu a spus că acestea nu vor f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Cer, începând de mâine, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral în turul I la prezidenţiale

News.ro acum 22 minute
Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anunţă că cere, începând de joi, 28 noiembrie 2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei institu

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum 57 minute
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum o ora
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 15 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°