Cei cinci acuzati de atentatele din 11 septembrie, printre care si autoproclamatul lor creier, Khalid Sheikh Mohammed, au fost adusi sambata in fata unui tribunal militar de la Guantanamo, unde urmeaza sa fie pusi sub acuzare, scrie AFP.
UPDATE Unul dintre acuzati, yemenitul Ramzi Binalshibh, i-a strigat judecatorului "Ne veti omori", rupand astfel tacerea prin care cei cinci manifestau impotriva modului in care au fost tratati in detentie.
"Poate ca nu ne veti mai vedea, este vorba de modul in care suntem tratati. Ne veti omori si apoi veti spune ca ne-am sinucis", a spus el.
Cu putin timp inainte, avocatul David Nevin, care il reprezinta pe Khaldi Sheikh Mohammed, a anuntat ca acesta nu se va pronunta audientei pentru ca este "profund preocupat de eticheta acestei proceduri".
Mohammed, care a marturisit ca a organizat atentatele, a refuzat sa ii raspunda judecatorului, care l-a intrebat daca este multumit de avocatii americani pe care ii are.
Unul dintre acuzati, Ramzi Binalshibh, s-a ridicat, a ingenuncheat si s-a rugat pe podeaua salii de judecata, subt atenta supraveghere a paznicilor, care nu au intervenit, relateaza Reuters.
Cei cinci au refuzat sa poarte castile pentru a le fi traduse intrebarile, insa judecatorul a reluat sedinta cu un translator care a vorbit intregii sali.
Ultima data cand au comparut in fata justitiei a fost in decembrie 2008, cand Mohammed a recunoscut fapta si a pledat vinovat.
Precedenta initiativa de punere sub acuzare a fost blocata, in urma cu trei ani, cand presedintele Barack Obama a incercat sa inchida centrul de detentie de la Guantanamo.
Eforturile Administratiei Obama de a-l judeca pe Khalid Sheikh Mohammed intr-o instanta federala din New York au fost blocate de opozitia republicana, astfel ca procesul teroristului se va desfasura