Hard times / Foto: Thinkstock Când tragem de capetele unui fir de aţă, acesta se rupe uşor. Dacă punem alături 100 de fire de aţă şi tragem de capetele lor înmănunchiate, se observă că nu mai pot fi rupte. Dacă vorbim despre câte o premoniţie aici şi alta dincolo, scepticismul îşi poate spune uşor cuvântul, dar, în cazul când premoniţiile adunate la pachet se adeveresc, scepticii amuţesc sau cel puţin sunt puşi pe gânduri.

Printre cei care s-au apucat să studieze serios premoniţiile la pachet s-a aflat şi doctorul psihiatru John Barker, şeful unei clinici de psihiatrie din Londra. Acesta chiar a creat o agenţie britanică pentru centralizarea apelurilor telefonice şi a scrisorilor celor care credeau că au o premoniţie. Scopul era studierea acestui fenomen şi avertizarea autorităţilor locale atunci când numărul de avertizări legate de un eveniment era substanţial. Astfel, s-a născut Registrul Central de Premoniţii. După un an de la înfiinţare erau înregistrate în jur de 500 de apeluri telefonice şi scrisori ce anunţau posibile dezastre naturale, accidente, decese, asasinate. Cum s-a născut ideea înfiinţării acestui registru?

Pe 21octombie 1966, în satul Aberfan din sudul Ţării Galilor, a avut loc o catastrofă minieră. În urma unei ploi torenţiale de durată s-a surpat un deal care a înghiţit şcoala din sat. Şi-au pierdut viaţa atunci 144 de persoane, dintre care 116 erau copii. S-au semnalat atunci 200 de cazuri de premoniţie a catastrofei. Doctorul Barker, cercetând aceste semnale parapsihologice, a găsit că 60 erau autentice, dintre care 22 fuseseră comunicate altor persoane înainte de eveniment, iar alte două au fost chiar notate într-o scrisoare şi într-un jurnal de vise. În general, erau persoane care nu locuiau în zona localităţii Aberfan şi nu aveau vreo legătură cu ea.

Premoniţiile conţineau aspecte ale dezastrului. Erau imagini cu copii, str