Chiar dacă Gigi Becali se laudă că nu are probleme finaciare, patronul roş-albaştrilor preferă să-şi folosească banii în campania electorală în loc să-i ducă pe fotbaliştii Stelei cu plata salariilor la zi. După ce au învins pe Petrolul, fotbaliştii nu au mai suportat şi i-au cerut managerului să meargă la palat să le rezolve aceste probleme.
Steliştii au tot răbdat neplata salariilor şi pe 20 mai s-ar face trei luni de când conturile jucătorilor nu au mai fost alimentate. Imediat după meciul câştigat cu Petrolul, căpitanul Bourceanu, dar şi alţi jucători importanţi din echipă l-au băgat în şedinţă pe Mihai Stoica. "MM, nu se mai poate aşa. Am tot răbdat. Avem şi noi credite, familii, obligaţii. Nu ne-am mai primit banii de câteva luni. Du-te la patron şi încearcă să rezolvi această problemă". Acesta a fost mesajul transmis de jucători oficialului stelist.
Banii vor veni săptămâna viitoare
Mihai Stoica s-a conformat şi, ieri, a mers la palat unde a avut o discuţie cu Gigi Becali. "Patroane, trebuie să le dăm din bani jucătorilor. Vine şi meciul cu Dinamo şi trebuie să avem linişte", a încercat managerul stelist să-l convingă pe patron să plătească.
Becali nu e prea încântat de această solicitare, care vine într-o perioadă în care el are nevoie de lichidităţi pentru campania electorală care stă să înceapă. Dar a lăsat de înţeles că va încerca să plătească ceva din restanţe săptămâna viitoare.
A vrut să-i bage în cantonament până la final
Jucătorii nu au mai intrat în cantonament după jocul cu Petrolul aşa cum doreau MM şi cu Stoichiţă. Dar s-a convenit ca echipa să fie cazată la hotelul Parliament timp de două nopţi înainte de jocul de luni cu Concordia Chiajna. Interesant e că deşi jucătorilor nu le convine să stea prea multe nopţi în cantonament, Gigi Becali a dezvăluit ieri că la un