Parintele Calistrat Moto:
„Doamne, nu am om, care sa ma arunce in scaldatoare, cand se tulbura apa; ca, pana cand vin eu, altul se coboara inaintea mea.”(In. 5,7)
„Voiesti sa te faci sanatos?”(In. 5,6)
„De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau.”(In. 5,14)
„Te voi urma oriunde vei merge.”(Mt. 8,19)
De-a lungul veacurilor, notiunea de „om” a fost in toata istoria gandirii una dintre cele mai complexe si mai greu de definit. Ceea ce este evident, insa, in multimea scrierilor literare si a sistemelor filosofice (fie ele de factura crestina sau nu), e ca notiunea de „om” nu a fost niciodata despartita de cea de „Dumnezeu”; in legatura cu aceasta, nu degeaba Parintii pustiei intrebau: „dar om te-ai facut?”. In crestinism vorbim (odata cu Apostolul), atat de „omul cel dintai, pamantesc” (I Cor. 15,47), Adam cel de demult, cat si de „omul cel de-al doilea, ceresc” (I Cor. 15,47), Dumnezeu-Omul: „Facutu-s-a omul cel dintai, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urma cu duh datator de viata”(I Cor. 15,45).
Axa Adam-Hristos s-a dovedit a fi cea mai lunga axa a timpului pe parcursul careia Dumnezeu a cautat sa-l impace pe om cu Sine. Omul suparat (fara motiv) pe Dumnezeu a cautat (la sfat strain de Duhul Cel Bun - „Duhul Tau Cel Bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii” - Ps. 142,10), sa ajunga sa fie asemenea lui Dumnezeu, dar cumva altfel; caci a ignorat icoana insasi a existentei sale: „Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra”(Fac. 1,26). Acest chip si aceasta asemanare au fost, de fapt, obiectul examenului suprem de constiinta pentru intreaga umanitate in fata lui Dumnezeu – Creatorul; examen din pacate nepromovat de om – si, culmea! – atat inainte, cat si dupa inviere! „Oare nu erau morminte in tara Egiptului, de ce ne-ai adus sa murim in pustie?”(Ies. 14,11) – este expresia razvratirii unui popor
