Nici Dumitrescu, nici Alistar nu au ce căuta în vreun guvern al României. Argumentele sînt simple şi evidente.

Nu are ce căuta în guvern un rector al unei universităţi private, atîta timp cît reglementarea decentă a universităţilor private de către stat este departe de a se fi realizat. Cu atît mai puţin, este complet aberant să pui ministru al educaţiei un rector care a dat în judecată guvernul şi care e în incompatibilitate clară.

Nu are ce căuta în guvern un rector care este acuzat de plagiat şi care pretinde doar că a studiat la “Standford”, atîta timp cît nu clarifică în mod convingător aceste chestiuni. În fine, CV-ul plin ochi de greşeli denotă, dacă nu incultură, cel puţin un maxim dispreţ pentru public. E şi ăsta un motiv pentru care Corina Dumitrescu ar trebui să rămînă la afacerea ei creştină.

Nici Alistar nu are ce căuta în guvern. Spre deosebire de Victor Ponta, nu mă “pricep la drept”, dar nici nu trebuie. Lăsînd la o parte că problema de incompatilitate pare, chiar şi pentru un nespecialist, clarificată juridic, şi doar simplele acuzaţii de incompatilitate şi cea de fals în declaraţii ale lui Alistar sînt suficiente pentru a-l descalifica pentru postul de ministru, atîta timp cît circumstanţele le dau o plauzibilitate rezonabilă.

Prezumţia de nevinovăţie este un pincipiu vital, dar, de asemenea, este absurd ca deţinătorii puterii să invoce la nesfîrşit acest principiu în astfel de situaţii. Este ca şi cum ai pretinde că un guvern trebuie doar să respecte legea, ceea ce este absurd. Un guvern poate să respecte legea şi să lase totul să se ducă de rîpă.

Nu, cei aflaţi la putere trebuie să facă mai mult decît atît. Trebuie şi să respecte legea, şi să producă un anumit bine public, pentru care au nevoie de oameni competenţi şi integri. Iar aceştia trebuie selectaţi nu doar pe baza legii, ci şi pe baza multor altor criterii sup