Scandalul prostituatelor Secret Service: Prostituata columbiana Dania Londono a facut reclamatie la politie pentru a fi platita. Prostituata columbiana, implicata in scandalul agentilor Secret Service in Columbia de la mijlocul lunii aprilie, a declarat vineri ca a trebuit sa-i reclame pe agentii secreti pentru a putea fi platita, relateaza AFP. "I-am spus: Este o problema pentru ca, daca as fi venit din placere, ar fi fost diferit, insa eu n-am venit aici din placere", a marturisit, la un post de televiziune, tanara Dania Londono. Potrivit declaratiilor sale, tanara se afla impreuna cu o prietena atunci cand i-a intalnit pe agentii americani intr-un bar din Cartagena, fara sa stie insa ca acestia faceau parte din serviciile secrete. "Am dansat, iar la plecare i-am spus: 'Bun, dragul meu, trebuie sa-mi dai 800 de dolari, este micul cadou pe care il cer pentru a veni cu tine'. El mi-a raspuns: 'Ok, babe, sa mergem la hotel", a povestit prostituata columbiana. Dimineata, cand tanara a cerut sa fie platita pentru serviciile oferite, barbatul a insultat-o si a dat-o afara, spunand ca nu plateste si oferindu-i 27 de dolari pentru taxi. Dania Londono spune ca holurile hotelului erau pazite de un agent al politiei locale, caruia i-a cerut ajutorul pentru a face o reclamatie. "Daca nu voiau probleme, nu trebuiau decat sa-mi dea banii si gata. Insa nu s-a intamplat asa. (...) Le-am spus: 'Daca nu aveti nici un pic de respect pentru mine, de ce as avea eu?'. In acel moment m-am simtit puternica, pentru ca politia ma sustinea", a afirmat tanara. Doisprezece agenti ai serviciilor secrete americane sunt suspectati ca ar fi frecventat prostituatele din Cartagena, inaintea de sosirea lui Barack Obama la Summitul Americilor. Noua dintre ei au fost concediati, au demisionat sau s-au retras in urma scandalului izbucnit pe 13 aprilie. Ancheta Pentagonului continua si in acest moment.