Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MDRT a lansat Calendarul evenimentelor tradiţionale din România

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Cristian Petrescu, secretarul-general al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), Florentina Dospinescu, şi vicepreşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România", Gheorghe Socaciu, au semnat astăzi, 5 mai, la Bucureşti, un protocol de colaborare pentru promovarea ţării noastre ca destinaţie turistică şi au lansat Calendarul evenimentelor tradiţionale din România.

Protocolul prevede posibilitatea promovării brandului turistic naţional al României în cadrul evenimentelor pe care cele două asociaţii le vor organiza în cursul acestui an, dar şi posibilitatea ca MDRT să se implice în organizarea unora dintre acestea. MDRT va putea participa la festivalurile, târgurile şi celelalte activităţi cu standuri de promovare şi le va putea distribui participanţilor materiale de promovare şi promoţionale (broşuri, şepci, insigne, tricouri etc. cu însemnele brandului turistic naţional). De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului doreşte să se implice în organizarea în toamnă, în România, a Congresului Eurogites pentru Turism Rural, eveniment al Federaţiei Europene de Turism Rural „Eurogites", a cărei membru este şi ANTREC România.

Calendarul evenimentelor tradiţionale din România pe care cele două asociaţii le vor organiza până la sfârşitul anului numără, în prezent, 45 de festivaluri, târguri, nedei şi alte activităţi (vezi Anexă).

Ministrul Cristian Petrescu spune că acest protocol de colaborare urmăreşte creşterea notorietăţii în rândul turiştilor străini şi români a destinaţiilor turistice de tip rural şi natură. „Protocolul semnat astăzi cu partenerii noştri din industria turismului este un foarte bun punct de plecare pentru o promovare şi mai eficientă a destinaţiilor româneşti. Avem acum un calendar al evenimentelor tradiţionale din Români

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 49 minute
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 25 minute
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 3 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum 35 minute
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 3 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 5 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°