"Centralul" grec Anastasios Kakos a distrus partida Ceahlăul - Urziceni 2-3, acum doi ani şi jumătate, cînd a inventat un penalty pentru oaspeţi la scorul de 2-2, în minutul 85.
Dinamo - CFR va avea parte de o brigadă din Grecia. În fruntea acesteia se va afla Anastasios Kakos, un arbitru care a mai venit în Liga 1.
"Centralul" elen a făcut praf întîlnirea din decembrie 2009, Ceahlăul Piatra-Neamţ - Unirea Urziceni, extrem de importantă la vremea respectivă pentru că gazdele erau în lupta pentru evitarea retrogradării, iar ialomiţenii în bătălia pentru titlul de campioană.
Gazeta Sporturilor i-a dat nota 4
La scorul de 2-2, în minutul 85, Kakos a inventat un penalty în favoarea Urziceniului la o cădere teatrală în careu a lui Onofraş, de lîngă Dikaba. A transformat Brandan şi Unirea a cîştigat cu 3-2, iar la finalul sezonului Ceahlăul a retrogradat. Pentru prestaţia de la acel joc, Kakos a primit nota 4 din partea Gazetei.
La derby-ul de diseară, din Ştefan cel Mare, Dinamo - CFR, Anastasios Kakos îi va avea ca asistenţi pe Dimitros Bozatzidis şi Dimitrios Saraidaris, toţi cei 3 fiind arbitri purtători de ecuson internaţional. Ultimul meci în afara Greciei pe care l-a condus a fost în octombrie 2011, în grupele Europa League: Stoke City - Maccabi Tel Aviv 3-1.
UEFA nu-l consideră arbitru de top
Anastasios Kakos se află în a 3-a categorie valorică la UEFA şi cum în august va împlini 42 de ani, nu mai are nici o perspectivă pentru a fi promovat şi pentru a prinde vreun turneu final de European sau Mondial. El se află practic pe aceeaşi treaptă cu Cristi Balaj şi Alexandru Tudor, care nu sînt consideraţi arbitri de top de către UEFA şi primesc meciuri maximum în grupele Europa League sau cele fără grad de dificultate în preliminarii.
Marţi l-a arbitrat pe Boloni
Ultima partidă la care Anastasios Kakos a oficiat înaint