Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean stă iar într-un singur tomograf

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Doar într-o lună s-a reuşit performanţa ca unitatea medicală să poată folosi ambele tomografe din dotare

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, tomografele joacă feste personalului de la Serviciul de radiologie şi imagistică medicală. Unitatea medicală dispune de două astfel de aparate, unul modern, primit în noiembrie 2011 şi dat în folosinţă în luna februarie, şi altul vechi de aproape zece ani, dar până acum acestea au funcţionat foarte puţin în paralel. Tomograful vechi s-a defectat anul trecut şi a fost nevoie de patru luni pentru a se finaliza licitaţia pentru service. Între timp, s-a defectat şi tomograful nou (20 martie), iar spitalul a stat o săptămână fără nici un aparat de înaltă performanţă. Problemele s-au remediat însă relativ repede, el fiind în perioada de garanţie, şi cum prin aprilie s-a reuşit şi repararea tomografului vecin, spitalul a avut în sfârşit două aparate la dispoziţie pentru investigaţiile medicale complexe.

Conducerea SJU şi Serviciul de Radiologie stabiliseră şi o organizare de lucru: cazurile care veneau în Urgenţă, cele care apăreau după-amiaza şi în gardă urma să se rezolve cu tomograful vechi, în timp ce cazurile deosebite trebuia dirijate spre tomograful nou.

Service de aproape 40.000 de lei

Noua organizare nu a mers mai mult de o lună, pentru că joi tomograful cel vechi s-a defectat din nou. Conducerea spitalului susţine însă că este vorba doar de o eroare şi că firma care asigură service-ul va remedia problema. „Joi, pe când se lucra cu el, a dat o eroare şi l-am oprit, dar este funcţional. Sunt doar nişte inadvertenţe, nu e disfuncţionalitate. După ce s-a reparat, există o perioadă de probe, specificată în contractul cu firma care asigură service-ul. S-au făcut 200 de tomografii în perioada asta. Va sta până luni, când va veni echipa firmei de service să facă o nouă verificare, pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 49 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Victor Ponta anunță că a adunat semnăturile necesare și își va depune candidatura la prezidențiale

HotNews acum o ora
Victor Ponta a confirmat că-și va depunde candidatura în alegerile prezidențiale din mai 2025 „când termină toate procedurile” de înscriere a candidaturii, potrivit Agerpres. Este prima dată când Victor Ponta spune explicit că va candida. În 5 febru

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum o ora
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit de președinte interimar al României

Ziua Constanta acum 57 minute
Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, anunță începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și implicit din funcția de președinte interimar al României. Anamaria Gavrilă, președinta Pa

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 2 ore
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Senatul României a adoptat tacit „Ordonanța trenuleț”

Ziua Constanta acum 41 minute
Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța 'trenuleț' aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice. Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanța 'trenuleț' a

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 2 ore
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Otopeni, intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" se îndreaptă spre viitoarea stație Tokyo

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni" intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe secțiunea Su

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 7 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°