De fiecare dată, când se schimba guvernul, lumea intra în panică. Lumea puţină a celor cu bani şi cu putere. În acelaşi timp, peste tot, erau aşteptaţi să sosească noii guvernanţi. Cei noi, bine odihniţi, voiau să-şi mănânce tihniţi friptura şi să aibă un program fix. Arătau la toţi din jur că au un serviciu bun şi sigur.

Nimeni nu-şi mai amintea cum ajunsese în holul mare bătrânul acela. Toată ziua, holul a fost plin de forfota tristă a plecării. După ce s-a spart cheful din restaurant, pe la 4-5 dimineaţa, a început înăuntru o furtună nouă. Afară să îngâna dulce ziua cu noaptea, iar zorii apăsau sticla neagră şi groasă cu degete argintii. Era început de mai. Toate amintirile veneau vesele din exterior. Numai înăuntru se stârnise spaima. Panica voia să golească hotelul până în cea mai măruntă gaură.

Au ieşit bunici, ţinându-se de mână, părinţi somnoroşi, cu părul zbârlit, copii chirăind. O mulţime de pisici, în grilaje aurite, căţeluşi în lesă, cu zgărdiţe bătute-n diamante, papagali. A ieşit chiar şi o gorilă regală, în smoking, cu mănuşi albe, legate sau cusute cu tot cu labe pe piept. La urmă, au apărut funcţionarii. Înalţii funcţionari din aparatul guvernamental. Râdeau satisfăcuţi, vorbeau cu voci de bas, cum erau obişnuiţi. Până la prânz, şi-au făcut ultimul număr în hol. S-au mutat apoi pe peluze. După-amiază, au dispărut brusc. Începuseră să sune telefoanele noilor guvernanţi. Spre seară, domnea o linişte bolnavă. Ea, de la recepţie, simţea nevoia să plece mereu la bucătărie. Holul îi făcea rău cu tăcerea lui. Atunci a apărut el.

Ea, care se afla la ora focului intens al închipuirii, şi-a spus, ăsta trebuie să fie însuşi Statul român. L-au golit şi-mbătrânit ăştia de tot. Nu fusese asta o fantezie prea mare. Vocea ei din cap semăna cu a bătrânului psiholog. În ultima vreme, în hotel, circulase un celebru psiholog. Tot mai mulţi făceau aceeaş