Ministerul Economiei va renegocia contractele cu aşa numiţii "băieţi deştepţi" din energie în maxim zece zile, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene.
Chiţoiu a spus că la întâlnirea cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene s-a vorbit şi despre contractele cu "băieţii deştepţi".
"Mi-am luat angajamentul că în maxim zece zile trebuie să am o renegociere a acestor contracte, urmând ca după aceste renegocieri să informăm instituţiile financiare internaţionale asupra hotărârilor pe care le-am luat", a adăugat el.
Acesta a adăugat că va renegocia şi cantităţi, şi preţuri, şi termene mai mici.
Întrebat dacă a văzut vreunul dintre contracte, ministrul desemnat a răspuns că el, personal, nu a văzut şi nici nu are voie să vadă.
Chiţoiu a afirmat că nu au existat discuţii despre contractele cu Chevron.
Comisia Europeană (CE) analizează un posibil ajutor de stat acordat "băieţilor deştepţi" din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurenţei a deschis o investigaţie privind legalitatea acestor acorduri.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat în aprilie că în instituţia pe care o conduce colaborează cu CE, care analizează, după ce a primit mai multe plângeri din partea Fondului Proprietatea, posibilitatea unui ajutor de stat în cazul contractelor încheiate între Hidroelectrica şi traderii de energie în afara pieţei.
"Dacă va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeană te obligă să închei practica respectivă, iar banii luaţi de la companii vor fi returnaţi statului. CE încă analizează dacă va deschide investigaţia", a spus Chiriţoiu.
El a arătat că autoritatea de reglementare în domeniul concurenţe