“Preţul gazelor nu va creşte în acest an.” Este promisiunea făcută de ministrul desemnat al Economiei la ieşirea de la discuţiile de sâmbătă cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene. Daniel Chiţoiu a dat asigurări că tarifele vor creşte abia începând cu 2013. Măsura se va aplica atât în ceea ce priveşte gazele pentru populaţie, cât şi cazul celor destinate consumatorilor noncasnici.
El a adăugat că România are o întârziere în adoptarea legislaţiei privind energia şi gazul, acte normative care "se regăsesc" în Parlament.
"De asemenea, ne-am asumat că legea gazelor va fi aprobată prin ordonanţă de urgenţă", a mai spus el. Totodată, ministrul a confirmat că de anul viitor preţul gazelor va fi majorat.
În plus, ministerul desemnat al Economiei promite că vor fi renegociate aşa-numitele contractele cu "băieţii deştepţi" din energie, şi asta în maxim zece zile.
"Mi-am luat angajamentul că în maxim zece zile trebuie să am o renegociere a acestor contracte, urmând ca după aceste renegocieri să informăm instituţiile financiare internaţionale asupra hotărârilor pe care le-am luat", a adăugat el.
Totodată, ministerul desemnat al Economiei şi-a asumat, la întâlnirea cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene, privatizarea companiei Oltchim în septembrie, dar şi reluarea licitaţiei pentru vânzarea Cupru Min imediat după reevaluarea societăţii şi obţinerea avizului de mediu.
“Preţul gazelor nu va creşte în acest an.” Este promisiunea făcută de ministrul desemnat al Economiei la ieşirea de la discuţiile de sâmbătă cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene. Daniel Chiţoiu a dat asigurări că tarifele vor creşte abia începând cu 2013. Măsura se va aplica atât în ceea ce priveşte gazele pentru populaţie, cât şi cazul celor destinate consumatorilor noncasnici.
El a adăugat că România are o întârziere în adoptarea legislaţiei pr