www.adevarul.ro vă propune o călătorie în lumea cărţilor dintâi. Abecedarele şi manualele de citire de acum 20, 30, 50, 100 de ani. Ce ne-au învăţat ele şi câte minciuni ne-au băgat în cap. Un scurt zăgaz în noianul de ştiri şi informaţii. Am avut şi noi, cândva, şapte ani.
Veţi crede că le-aţi uitat, dar revăzând aceste desene naive, cu siguranţă că vă veţi aminti. Povestea „Cuiele" sau „Costache şi ochelarii", fragmente din nuvelele „Plăvanii" şi „Panciuc". „Mama lui Ştefan cel Mare" şi poezia „Partidul". Cei mai în vârstă îşi vor aduce aminte, pesemne, de „Băieţaşul şi Lenin" sau de poezia „Sirena".
Totul a început cu „Ana are mere". Şi-apoi nici n-am simţit cum au trecut toamna şi iarna şi am ajuns la „Angheluţă, cel care mănâncă îngheţata cu lăcomie". Apoi mincinoşii Petre şi Ion. „Eu am văzut odată o varză mare cât casa", spune Petre. „Şi eu am văzut o oală mare cât şcoala", răspunde Ion. „La ce folosea o astfel de oală?", întrebă Petre. „Ca să fiarbă varza ta în ea", răspunse, râzând, Ion. Ruşinat, Petre lăsă capul în jos. Morala: Spune adevărul!
VEZI AICI O FOTOGALERIE CU ABECEDARUL DIN ANII ‘90
O atmosferă grea apasă pe Citirea de clasa a IV-a. E prima Citire de după Revoluţie. În povestea „Plăvanii" e toamnă, „cerul parcă s-a pornit pe plâns. În „Panciuc" „plouă întruna şi bate un vânt iute şi rece". Lecţia „Stejarul din Borzeşti" e ilustrată cu un om spânzurat de un stejar.
Şi mai presus de toate e povestea „Cuiele", din care afli, poate pentru prima dată, că răul e ireparabil. Un bătrân bătea câte un cui în uşa casei pentru fiecare boacănă a fiului său. Cu timpul, uşa deveni un zid de cuie. Într-o zi odrasla îşi luă angajamentul să scoată cuiele făcând fapte bune. Pentru fiecare bine - un cui scos cu cleştele. Pe când bătrânul trăgea să moară, fiul i-a spus: „Tată, nu mai e niciun cui în uşă!". Iar tatăl
