Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RTV FMI este de acord cu majorarea salariilor bugetarilor

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 5 mai 2012 ·

Cabinetul Ponta primește undă verde pentru creșterea salariilor de la FMI. Experții străini și-au dat acordul, de principiu, pentru majorarea acestor venituri. Anunţul va fi făcut, însă, sâmbătă, după o nouă rundă de negocieri a celor două tabere, informează România TV .

Florin Georgescu, propus de premierul desemnat Victor Ponta să preia Ministerul Finanţelor, este optimist în privinţe majorării salariilor bugetarilor. Vineri, Ministerul de Finanţe a prezentat calculele şi soluţiile pentru a face rost de bani. Discuţiile pe acest subiect vor continua şi sâmbătă cu oficialii Fondului Monetar Internaţional.

Reîntregirea salariilor înseamnă o majorare de 16 procente.

"Suntem încrezători că există soluţii, aşa cum ne-au prezentat şi reprezentanţii de la nivel tehnic în discuţiile avute. Sper că Fondul Monetar şi Comisia Europeană vor fi înţelegători să dea curs solicitărilor noastre, care nu vin să arunce în aer deficitul bugetar şi nu vin să pună în pericol stabilitatea financiară", a spus Georgescu după întâlnirea cu delegaţia FMI.

Reprezentanţii BNR spun că nu ar trebui să fie probleme în discuţiile cu FMI, deoarece reîntregirea salariilor nu va afecta deficitul României.

"Eu vorbesc în numele Băncii Naţionale şi cred, aşa cum înţeleg eu că s-ar face reîntregirea salariilor, nu are de ce să afecteze inflaţia. După 22 de ani, este prima dată când Romania se încadrează cu inflaţia în nivelul mediu european şi al zonei euro. Este posibil, nu vreau să avansez o prezicere, dar este posibil ca la sfârşitul acestei luni să vedem o inflaţie de 2%. Trebuie să înţelegem că tăierea de salarii cu 25% s-a facut în cadrul unui program de ajustare a bugetului. Acest program trebuia să pună pe rol bugetul, într-o acţiune de însănătoşire. Faptul că s-a tăiat atât de mult din buget a afectat creşterea economică. Creşterea se referă la PIB şi PIB-ul are

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 41 minute
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 17 minute
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

„Fantoma lui Biden” și cum a pierdut alegerile Kamala Harris. Ce s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de scrutin ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Publicația Politico a realizat o analiză a rezultatului alegerilor prezidențiale din SUA. În sprintul final către alegeri, campania Kamalei Harris - la insistenţele acesteia, au declarat consilierii şi aliaţii săi - a început să difuzeze la mitingur

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum 27 minute
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Bobby Allison, legendă a NASCAR, a murit la 86 de ani

News.ro acum 3 ore
Bobby Allison, fost pilot NASCAR, membru al Hall of Fame şi fondatorul „bandei Alabama” din curse, a murit, sâmbătă, la 86 de ani. Numele lui Allison se regăseşte în toate cărţile cu recorduri, ocupând locul patru în toate timpurile la victorii în s

ANM anunță ninsori puternice și viscol. Zonele care intră sub cod galben/Prognoză specială pentru București

Gandul acum 3 ore
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marți, 12 noiembrie. Vremea se strică în mai multe zone ale țării, cu fenomene specifice sezonului rece. Potrivit unei informări meteo valabilă de duminică, ora 10, pân

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 5 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 4 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°