Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Susțin reîntregirea salariilor! Sunt bani pentru recuperarea integrală

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 mai 2012 · ·

Președintele României, Traian Băsescu, a susținut, azi, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit azi cu delegația FMI în România.

Iată cele mai importante declarații făcute de șeful statului. Sunt doi ani de când eu am ieșit în fața dumneavoastră și în fața țării anunțând măsuri dificile pentru populație. Vă asigur că nu am făcut-o pentru că mi-a plăcut, ci pentru că nu exista altă soluție în acel moment și că era mai important să nu ajungem cu țara într-o situație de genul Grecia decât să ajung în situația de a nu face acel anunț destul de dureros pentru mulți româniȘi astăzi se continuă aceeași manipulare de acum doi ani. Fără acea diminuare a salariilor cu 25% am fi fost 22 de milioane într-o situație destul de grea. Astăzi aflu că se spune că președintele nu este de acord cu majorarea salariilor deoarece este afectat bugetul de pensii. Susțin revenirea salariilor la nivelul de dinainte de reducere.Mărirea de salarii nu produce niciun fel de deficit bugetar crescut la fondul de salarii și deficiul de pensii. Dimpotrivă, reduce deficitul de pensii. Anul acesta s-au plătit circa 3 miliarde pentru fondul de sănătate. Vă aduceți aminte de povestea arieratelor la sănătate. Fondul de pensii are un deficit de circa 3,5 miliarde de euro. Creșterea salariilor nu conduce la creșterea acestui deficit ci, dimpotrivă, la reducerea lui cu circa un miliard de lei. Lipsa de informație face ca dezbaterea să se ducă spre zone total eronate. Creșterea salariilor diminuează deficitul de la fondul de pensii și de sănătate.În rezerva ministerului de Finanțe se află peste 5 miliarde de euro, bani împrumutați de pe piață pentru a ne putea plăti la timp plățile scadente în următoarele luni. De ce s-a făcut acest lucru? România are obligația de a fi prudentă, să nu mai ajungem ca în 2009. Lumea știa că România are nevoie de bani și cân

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în timpul unui show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

HotNews acum 22 minute
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit, duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic desfășurat la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Un aparat Yakovlev Yak-52, pe aeroportul Aurel Vlaicu din București, în timpul unui show aviatic

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 2 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 26 minute
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu USR: Orice opţiune este pe masă / În această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre o colaborare cu USR că orice opţiune este pe masă, el precizând că în această perioadă scurtă de când a intrat în politică a învăţat un lucru, şi anume că în politică niciodată să nu spui n

Ciucă, despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele: Este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat duminică despre faptul că faptul că Mircea Geoană este favorit pentru preşedinţie în toate sondajele că este foarte bine, pentru că nu toţi cei care au fost clasaţi primii în sondaje au câştigat alegerile.

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 4 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 3 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Ministrul Muncii: În România avem un echilibru mai bun în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului public de pensii decât în alte state membre ale Uniunii Europene

News.ro acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, afirmă că România înregistrează „un echilibru mai bun” decât alte state din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sustenabilitatea sistemului de pensii. Afirmaţia a fost făcută în contextul în care ministrul

Topul Bookfest 2024: Care au fost cele mai vândute cărți la ediția din acest an

HotNews acum o ora
La ediţia a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care s-a încheiat duminică la Romexpo, „Râsul dracului”, de Cristian Tudor Popescu, a fost cea mai vândută carte a editurii Polirom, urmată de volume semnate de Elif Shafak, Salman Rush

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°