Mulţumesc presă şi societate civilă că mi-aţi atras atenţia că persoanele pe care le-am nominalizat sunt incompatibile cu demnitatăţile publice ce le erau menite şi/sau au un CV bun de refuzat în orice firmă serioasă. După retragerea a două nominalizări de miniştri, declaraţia lui Victor Ponta că a făcut guvernul cu Antonescu în maşină în drum spre Braşov devine tot mai problematică.
Victor Ponta ţine să facă paradă de transparenţa şi cinstea noului guvern şi a anunţat asta în repetate rânduri, susţinând că acest guvern va fi “cel mai cinstit pe care România l-a avut”. Pentru că nominalizarea Corinei Dumitrescu era cel mai clar mod de a rata cinstea, devine tot mai probabil ca “strategii de imagine” să fi tratat-o pe Corina Dumitrescu ca pe un sacrificiu pe altarul imaginii lui Victor Ponta – premierul cinstit cu urechea la doleanţele societăţii civile. “Nu sunt supărată decât pe cei care nu mă lasă să fiu contactată de presă”, declara Corina Dumitrescu pentru Gândul, (precizând că era vorba despre strategii de imagine)…şi ei îţi dau sau nu ok-ul“.
Doamna Dumitrescu şi-a dat seama la un moment dat că ceva nu e în regulă, şi, acuzând “strategii de imagine”, a ţinut să şi precizeze că selectarea dumneai nu a fost întâmplătoare: “Eram plecată din ţară, când am primit un telefon să vin de urgenţă. Prima personalitate cu care m-am întâlnit a fost premierul desemnat, Victor Ponta, care, cu toată seriozitatea, m-a rugat să accept acest mandat. În prima etapă l-am rugat să o desemneze pe Ecaterina Andronescu, dar el a spus că, în legătură cu doamna Andronescu, partidul are alte intenţii. “
În logica transparenţei Victor Ponta câştigă acum puncte pentru că a retras doi miniştri. În logica responsabilităţilor de premier, şi-a demonstrat lipsa de seriozitate. In 2010 PNL începea un guvern din umbră cu Marga, Dobriţoiu, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig şi Mari