Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luecemia tot mai răspândită după Cernobîl

Publicat in Ziua Veche, duminică 6 mai 2012 ·

Prof. univ. dr. Benedek Istvan, şeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular din Târgu Mureş, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că la nivel naţional frecvenţa leucemiilor acute a crescut, anual înregistrându-se între doi şi patru pacienţi noi la suta de mii de locuitori.

‘Frecvenţa bolilor hematologice maligne şi în primul rând a leucemiilor acute are o tendinţă de creştere, sunt o serie de factori de risc care sunt mai pregnanţi în ultimii ani, începând cu poluarea, stresul, iradierea – mai ales după accidentul de la Cernobîl, deşi nu recunoaşte toată lumea, în lumea medicală se ştie că a crescut frecvenţa bolilor, a leucemiilor acute. În general, frecvenţa leucemiilor acute este de 2-4 bolnavi noi înregistraţi la 100.000 de locuitori anual, deci cazuri noi. Numai la nivelul judeţului Mureş înseamnă între 10-20 de bolnavi noi anual.

În trecut nu erau atât de frecvenţi aceşti oameni în spitale – cred că nici nu ajungeau la spitale – astăzi cred totuşi că posibilităţile de tratament sunt mult mai bune şi am ajuns acolo ca în ultimii 10 ani şi la noi în ţară, inclusiv în centrul nostru, mulţi bolnavi supravieţuiesc şi nu doar supravieţuiesc, avem cazuri în care s-au vindecat (…) Acum 10-15-20 de ani nici nu ne puteam gândi la aşa ceva’, a declarat dr. Benedek.

Doctorul a arătat că în Centrul din Târgu Mureş există 25-30 de bolnavi care s-au vindecat complet după terapia aplicată, unii au beneficiat de transplant, iar alţii de terapie. Potrivit şefului Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular Târgu Mureş, posibilităţile de transplant în România sunt destul de reduse, existând doar trei astfel de centre – la Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara – şi că anual în România se fac în jur de 120 de intervenţii, în condiţiile în care în jur de 600 de pacienţi nu au acces.

Prof. univ. dr. Benedek Istvan, şeful Clini

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 56 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 27 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°