Am văzut sâmbătă seară pentru prima oară emisiunea de "imitatori" sau "sosii" de la Antena 1, în care cântăreţi de linie mijlocie din România încearcă să fie vedete internaţionale, mai şlefuite, cu mai mult talent şi personalitate.
Totul ca să fie jurizaţi de Andreea Bălan, într-o bluză sfâşiată, Aurelian Temişan şi Andrei Aradits. Cine? Da, exact! Celebra, cunoscuta şi adorata Regină pop Lora s-a coborât la nivelul Madonnei, încercând să reconstruiască atmosfera disco din videoclipul acesteia "Hung Up". Lora aproape a reuşit să provoace un atac de cord unui casetofon făcându-i avansuri fizice cu neruşinare, dar, oricât de lascive ar fi fost mişcările, tot nu erau la fel de precise ca ale lui "Madge". Şi dacă Madonna n-a excelat niciodată la capitolul voce, cântatul n-ar fi putut fi vreun criteriu în această jurizare. Oricum, Aurelian Temişan n-a oferit nici pe departe o jurizare reală, ci o frază relativ neutră: "Eşti frumoasă foc".
Şi atunci care mai e sensul? De ce ar trebui să-l ascultăm pe Temişan spunând că în urmă cu 20 de ani că era îndrăgostit de Madonna şi de Oana Sârbu? Unde se fac legăturile şi care e coerenţa în această improvizaţie de emisiune? Poate cheia se află în acţiunile co-prezentatorului Cosmin Seleşi, care şi-a pus o perucă blondă şi şi-a zis Britney Spears. Iar Lora a sărit pe el, ducându-ne pe toţi în trecut, atunci când Madonna şi Spears au improvizat un sărut la nişte premii muzicale.
Oricum, peruca şi hainele sunt singurele elemente care ar putea crea o iluzie trecătoare de vedetă din România care ajunge la nivelul uneia ca Madonna.