Foto: Thinkstock Iubirea necondiţionată „oferă un câmp de energie vindecătoare ce este capabilă să realizeze miracole”, spune doctorul David Hawkins, care explică, în acelaşi timp, că puterea vindecătoare a rugăciunii constă în faptul că ea caută să înlocuiască negativitatea cu iubirea necondiţionată. Mulţi oameni au primit vindecare ca o consecinţă a rugăciunii, dar – iată – dacă persistă în interiorul nostru judecata, vinovăţia, mânia, depresia, lipsa de iertare, persistă suferinţa, iar rugăciunea se poate să nu mai aibă efect.
Noi ştim că rugăciunea îi vindecă pe unii, ştim că rugăciunea pare să deschidă porţi închise pentru probleme de viaţă care ne frământă; majoritatea oamenilor se roagă, măcar din când în când, cum majoritatea au trăit bucuria unui răspuns mulţumitor, frumos sau chiar spectaculos la rugăciunile lor. Rugăciunea are efect pe măsură ce ne apropiem de iubire. Pe măsură ce iubim mai mult, pe măsură ce sufletul şi mintea noastră se deschid către iubirea fără condiţii, o inefabilă şi fantastică putere vindecătoare poate crea miracole!
Dar la o asemenea stare de iubire nu ajungem bătând din palme; ea apare, ea este posibilă, fie în clipa disperării absolute, fie printr-o muncă, printr-o acceptare şi printr-un efort constant de înţelegere şi cunoaştere de sine, care poate dura ani întregi sau o viaţă. Am auzit mai mulţi oameni afirmând că-şi iubesc necondiţionat partenerii de viaţă, dar era acolo o neînţelegere, o reprimare fantastică a negativităţii, a frustării şi a tensiunii, nicidecum iubire fără condiţii.
Persoana „înghiţea” abuzurile partenerului, absenţele sale, stridentele sale comportamente, îşi rumega nefericirea în sine, fără să-i spună celuilalt ce simte şi lua comportamentul drept iubire fără condiţii. A accepta abuzurile altuia nu-i acelaşi lucru cu a iubi fără condiţii. A le permite celorlalţi să ne calce în picioare
