Zece mii de pedelişti au participat la o şedinţă de terapie prin muzică la Sala Polivalentă din Bucureşti. S-a cântat pentru toate gusturile, din toate regiunile, pentru toată lumea. De dor, de supărare, de jale, dedicaţii pentru prieteni şi duşmani. Greii de la centru au mobilizat poporul portocaliu, de la mic la mare, ca să uite de oful pierderii puterii. Leitmotivul petrecerii de lansare a candidaţilor PDL pentru alegerile locale "tot greul spre bine" maschează dezamăgirea.
Atmosfera în sală este irespirabilă, aerul pătrunde cu greu. Cineva parcă vrea să-i ameţească. "Opoziţia este ca o sobă fierbinte, puterea ca o femeie frumoasă", i se explică de la pupitru pedelistului de rând. "Uite Popa, nu e Popa, cumpăr loc în Europa", "Frunzăverde ales local, m-am făcut şi liberal", amuză sala maestrul de ceremonii TRU cu glume despre foştii colegi care au dezertat.
TRU nu trebuie confundat cu MRU. MRU, pe numele său complet - fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu vorbeşte trupelor demobilizate din postura de salvator. Le cere triumfător să "fie ungurenii lui". Galeriile din sală nu îl cunosc prea bine pe premiantul de pe scenă şi cu ce anume îi poate ajuta pe ei. Ele sunt cu ştefanii, poteraşii, popeştii, tarhonii, fluturii. Acestora le sunt datori şi nu mereuului.
Tristă şi apatică, inima Elenei Udrea tresaltă şi oftează pe versurile melodiei cântată de Maria Cârneci. "Trăiască duşmanii mei, fiindcă le pasă de mine/ Poate dacă n-ar fi ei, lumea n-ar şti c-o duc bine/ Duşmanii nu sunt străinii, sunt prietenii sau vecinii / Care te cunosc, lângă tine-au fost, tot ăştia te sapă primii". "Cea mai frumoasă blondă din PDL" aplaudă, râde şi îşi aduce aminte cu nostalgie de perioada când în Parlament se făcea coadă pentru a i se pupa mâna.
Lui Boc i se cântă de patrie şi neam. Ardelenii lui îl fac să se simtă din nou numărul unu, după ani în care a primi