O aeronavă militară americană cu şapte membri de echipaj şi doi pasageri a declarat, duminică dimineaţă, stare de urgenţă, solicitând să aterizeze pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanţa din cauza unor probleme tehnice la motor, aterizarea făcându-se în condiţii de siguranţă.
Reprezentanţii aeroportului au spus că, în jurul orei 10.00, o aeronavă militară KC 130, care face parte dintr-un exerciţiu Black Sea "Rotational Force" 12 organizat de Corpul infanteriei marine al SUA, a declarat stare de urgenţă şi a solicitat aterizarea, acuzând probleme tehnice la motor.
Conform sursei citate, au fost luate toate măsurile necesare în această situaţie.
Ulterior, piloţii de pe aeronavă au revenit, spunând că nu au nevoie de asistenţă, avionul aterizând în condiţii de siguranţă.