Într-o treime din judeţele României salariile medii nete lunare sunt mai mici decât înainte de criză, în vreme ce 11 judeţe au reuşit să depăşească vârful critic, iar salariile medii nete lunare au crescut cu peste 100 de lei.
Criza economică a lovit puternic în companii şi sectorul de stat care a fost obligat să taie 25% din salariile bugetarilor.
Cum salariile în sectorul de stat au fost tăiate uniform şi recuperate, în parte, tot uniform, o comparaţie a nivelului salarial de la finalul lui 2008, când criza s-a instalat în România, şi finalul lui 2011, când România a înregistrat o creştere economică de 2,5%, dă mai degrabă măsura în care companiile private s-au comportat sau au fost lovite în timpul crizei, se arată într-o analiză a Ziarului Financiar.
Cel mai bine au rezistat în faţa crizei judeţele mai bogate după PIB-ul pe cap de locuitor. Dar nu toate sunt în această situaţie. În Cluj, de exemplu, cuantumul salariului mediu net, la finalul anului trecut, a fost cu doar 49 de lei peste cel de la finalul lui 2008, în vreme ce Constanţa înregistrează un minus de 11 lei în perioada menţionată.
Cea mai mare creştere salarială în perioada analizată (plus 283 de lei la salariul mediu net lunar) o înregistrează judeţul Ilfov, limitrof Bucureştiului. Aportul Capitalei unde sunt concentrate sau au sediile unele dintre cele mai mari companii este evident în cazul Ilfovului care a fost, între 2008 şi 2011, şi singurul judeţ în care numărul de job-uri nu a scăzut, dimpotrivă, a înregistrat un plus de 4.600 de noi locuri de muncă.
Ca procent, cel mai mult au câştigat la salariu cei din Argeş – un plus de 17% la salariul mediu net lunar între 2008 şi 2011 (succesul Dacia Piteşti şi-a spus şi aici cuvântul).
În topul creşterii salariilor medii nete lunare urmează Timişoara (plus 265 de lei), Alba (plus 167 de lei) şi Mehedinţi (plus 158 de l