Un alt accident a avut loc la Goleşti, fiind provocat de o şoferiţă împrundentă care nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.
În acest sfârşit de săptămână, în ultimele 24 de ore, şapte oameni au fost răniţi pe şoselele din judeţ. Şoferul unui Peugeot, Florin B. (21 ani), din Băbeni, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de curent electric, de pe pe marginea drumului. Atât conducătorul auto cât şi alţi doi pasageri din maşină, au fost răniţi.
Calul nărăvaş şi vizitiul distrat
Tot sâmbătă, după amiază, Elena G. (53 ani), din Bujoreni, satul Lunca, în timp ce conducea o căruţă trasă de un cal, a căzut şi a fost rănită grav. Tot o autoaccidentare gravă a suferit şi Ionuţ P. (17 ani), din Muereasca, care, aseară, 5 mai, la ora 21,30, conducând un moped a căzut de pe el şi s-a ales cu câteva coaste fracturate. În localitatea Goleşti, Elena F. (32 ani) din Râmnicu Vâlcea, fiind la volanul unui Opel, nu s-a asigurat schimbarea direcţiei de mers, maşina tamponându-se cu o Dacie Logan cu nr. B-61-FSM, care circula în aceeaşi direcţie de mers. Ambii conducători auto au fost grav răniţi.