Festivitatea care a marcat ultima victorie a PDL - intrarea în Opoziţie - a fost memorabilă, îmbinând ghiersul cu lozinca, învârtita cu învârteala (stilistică). O menţiune specială pentru entertainer - Cerebelul partidului, Traian Răzvan Ungureanu (TRU).
Discursul lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a fost magistral, înscriindu-se în buna tradiţie a declaraţiilor de sfârşit de săptămână ale lui Ioan Oltean: scurt, patetic, mustind de paradoxuri moblizatoare. Ideea principală: a sosit momentul ca partidul să-şi schimbe unitatea de măsură a competenţei, demnităţii, onestităţii - bocul cu ungureanul.
Între doua reuşite momente folclorice, Teodor Baconschi, el însusi un ungurean de nădejde, a rostit marele adevăr: „PDL este cel mai frecventabil partid din România”. Mulţi dintre cei care l-au frecventat asiduu, frecventându-i şi funcţiile de conducere, sunt astăzi exemple de succes in USL.
Noul slogan - „Tot greul spre bine” - e plin de forţă şi optimism, menit să motiveze liderşipul (bamporul cu lideri al partidului). Greul (greii; pluralul preşedintelui Băsescu) să meargă (tot) spre bine şi tot greii să prospere!
Festivitatea care a marcat ultima victorie a PDL - intrarea în Opoziţie - a fost memorabilă, îmbinând ghiersul cu lozinca, învârtita cu învârteala (stilistică). O menţiune specială pentru entertainer - Cerebelul partidului, Traian Răzvan Ungureanu (TRU).
Discursul lui Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a fost magistral, înscriindu-se în buna tradiţie a declaraţiilor de sfârşit de săptămână ale lui Ioan Oltean: scurt, patetic, mustind de paradoxuri moblizatoare. Ideea principală: a sosit momentul ca partidul să-şi schimbe unitatea de măsură a competenţei, demnităţii, onestităţii - bocul cu ungureanul.
Între doua reuşite momente folclorice, Teodor Baconschi, el însusi un ungurean de nădejde, a rostit marele adevăr: „PDL este cel m