Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INEDIT. Mărturisiri neștiute ale lui Freud: dorea să cunoască România și era nemulțumit că trăia printre isterici! | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 6 mai 2012 ·

În ziua de 6 mai 1856, la Freiburg, în Moravia de Est, care pe atunci aparţinea Imperiului Austro-Ungar se năștea Sigmund Freud - cel supranumit mai târziu ”părintele psihanalizei”.

O personalitate încă ”la modă” atât la vremea sa, cât și astăzi, când continuă să iște controverse. Dacă este să răscolim mărturiile timpului ies la iveală lucruri pe care nu le-am fi știut niciodată. Cum ar fi un interviu inedit publicat de către ”Ilustrațiunea Română” (supliment al ziarului “Universul”), în numărul său din din 13 martie 1935, chiar cu celebrul Freud. Interviul intitulat ”De vorbă cu profesorul Freud” este semnat cu misterioasa inițială ”G”, și îl reproducem integral în cele ce urmează.

Pe o stradă modestă

”Omul care a revoluționat știința, religia și arta mondială, dezvoltând-cu dreptate sau fără – o latură ciudată a animalului-om, locuiește în Viena, de ani de zile, într-o casă destul de modestă, într-un cartier comercial și sărăcăcios. Alături de poarta modestă a savantului se etalează în litere de aur firmele unei măcelării și ale unui negustor de pânzeturi...Berggosse, strada unde locuiește Freud, e o uliță în pantă din cartierele lipsite de eleganță ale strălucitoarei Viene. E o stradă de poeți sau o stradă de robi. E o stradă care peste câțiva ani va purta o marmoră comemorativă: Aici a locuit savantul Sigmund Freud...

Freud m-a primit în grădina lui mică de câțiva metri pătrați, unde, așezat comod într-un rocking-chair, cetea un volum gros, ănvelit cu hârtie albastră. Patriarhul psihoanalizei e un bătrân simpatic, încă vioi, deși a atins respectabila vârstă de 79 de ani. Sub bărbuța lui albă apare o gură cărnoasă și tânără, senzuală, care justifică teoria sa de libido. Cu toate că îmi cunoștea calitatea de gazetar, mă primi cu bunăvoință.

Psihanalistul se plânge

Vizita dumitale îmi e de mare folo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni. „Au fost alertate 10 autospeciale de stingere și cinci echipaje SMURD”

HotNews acum 41 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la prânz, pe terasa mall-ului Afi Palace Cotroceni din București, anunță ISU, care precizează că „până in momentul de față nu avem informații cu privire la victime”. „La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 27 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum o ora
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 3 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 2 ore
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°