Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Acordul cu grupul minorităților naționale va fi semnat luni

Publicat in Antena 3, duminică 6 mai 2012 ·

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat duminică seara, în cadrul unei conferințe de presă la sediul USL, că a finalizat acordul între USL și grupul minorităților naționale, acesta urmând să fie semnat luni. ”Nu am avut niciun fel de reținere, pentru că au susținut moțiunea de cenzură și mă bazez pe suportul lor către o guvernare stabilă până la alegeri”, a spus Ponta.

Tot referitor la votul de luni, Ponta a precizat că ”voi solicita votul de încredere al parlamentului României bazându-mă pe cei 232 de membri ai grupurilor parlamentare ai USL. Alături de aceștia am încheiat un acord de colaborare, în numele PSD, cu UNPR”. ”Și aici vreau să lămuresc că UNPR nu mi-au cerut nimic la nivel de favoruri, ceea ce mi-au cerut a fost o legislație, așa cum va promova și domnul Francois Hollande, care va impozita marile averi, votul uninominal, consultarea UNPR în cazul legilor cu impact social. A fost o negociere absolut corectă, cu niște oameni cu care am fost colegi”, a mai spus Ponta.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat duminică seara, în cadrul unei conferințe de presă la sediul USL, că a finalizat acordul între USL și grupul minorităților naționale, acesta urmând să fie semnat luni. ”Nu am avut niciun fel de reținere, pentru că au susținut moțiunea de cenzură și mă bazez pe suportul lor către o guvernare stabilă până la alegeri”, a spus Ponta.

Tot referitor la votul de luni, Ponta a precizat că ”voi solicita votul de încredere al parlamentului României bazându-mă pe cei 232 de membri ai grupurilor parlamentare ai USL. Alături de aceștia am încheiat un acord de colaborare, în numele PSD, cu UNPR”. ”Și aici vreau să lămuresc că UNPR nu mi-au cerut nimic la nivel de favoruri, ceea ce mi-au cerut a fost o legislație, așa cum va promova și domnul Francois Hollande, care va impozita marile averi, votul uninominal, consultarea UNPR în cazul

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă o măsură de ajutor de stat în valoare de 790 de milioane euro acordată de România pentru a sprijini închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

News.ro acum 44 minute
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane de euo (aproximativ 3,9 miliarde de lei) pentru acoperirea costurilor excepţionale generate de închiderea a patru

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum 29 minute
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Comisar șef în cadrul IGPR - Direcția de combatere a criminalității organizate, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Gene

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Libertatea acum o ora
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Primul aparat RMN de ultimă generaţie destinat copiilor, de la un spital public din Regiunea Vest, pus în funcţiune cu ajutorul fondurilor europene la Spitalul de Copii din Timişoara FOTO

News.ro acum 35 minute
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Louis Ţurcanu” Timişoara” a fost pus în funcţiune un aparat RMN ultraperformant, pentru copii, achiziţionat prin fondurile europene gestionate de ADR Vest. Investiţia în valoare de aproape un milion de eur

Sezonul de schi e aproape. În Poiana Brașov s-au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Primăria Brașov anunță că a pus în funcțiune de vineri dimineață, 15 noiembrie, instalațiile care produc zăpadă artificială, pentru a amenaja pentru sezonul de schi pârtiile din Poiana Brașov. Tunurile și lănciile folosite pentru producerea de zăpad

Comisia Europeană a redus semnificativ, la 1,4%, estimările privind creșterea economiei românești în 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a redus la 1,4%, de la 3,3% anterior, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, din cauza contribuţiei negative a exporturilor la avansul PIB şi a avertizat, totodată, că deficitul guvernamental va urca până la

Cel puţin zece morţi în Spania, într-un incendiu într-un azil de bătrâni în apropiere de Zaragoza

News.ro acum 4 ore
Cel puţin zece persoane au murit vineri într-un incendiu într-un azil de bătrâni la Villafranca de Ebro, o localitate în nord-estul Spaniei, anunţă salvatori locali, relatează Reuters. ”Cel puţin zece persoane au murit în incendiul unui azil de bătr

Calendar-Ortodox Ce sărbătoare este astăzi, 15 noiembrie. Începe Postului Nașterii Domnului

Ziua Constanta acum 6 ore
În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv. Dintre aceşti Sfinţi Mucenici, Samona şi Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea di

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/7°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°