În rechizitoriul prin care procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Liviu Luca pentru încheierea abuzivă a contractului prin care o mare parte din patrimoniul sindical era cedat spre administrare unui SRL aproape falimentar anchetatorii vorbesc despre existenţa unui adevărat plan de preluare prin paravane a unor hoteluri şi vile de protocol.
Sub pretextul externalizării managementului unei societăţi care se ocupa de patrimoniul CNSLR Frăţia, baronul Liviu Luca, un apropiat al Sorin Ovidiu Vintu, a urmărit de fapt favorizarea unor interese comerciale ale unor persoane din anturajul său şi chiar obţinerea, prin paravane, a unor bunuri din patrimoniul amintit. Operatiunea a fost dezvaluita de procurorii DNA în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Luca pentru încheierea unui contract prin care managementul patrimoniului CNSLR Frăţia a fost cedat către o societate timişoreană plină de datorii, Tour Mirinvest.
"De asemenea, LUCA LIVIU a fost persoana care a iniţiat propunerea de scindare a patrimoniului SIND ROMANIA, iar prin externalizarea managementului SIND TOUR TRADING s-a urmărit, în fapt, transferul de administrare a patrimoniului sindical în vederea favorizării intereselor comerciale ale unei societăţi private, urmărindu-se angajarea de lucrări şi investiţii de mare amploare, la nivel formal, iar ulterior obligarea beneficiarului la plată, pentru ca, pe fondul lipsei resurselor, săse procedeze la executarea silită a obiectivelor, prin vânzarea bunurilor către persoane din anturajul lui Luca Liviu (a se vedea, în acest sens, declaraţia martorului NEGRĂU RELU DORIN), care ar fi luat cunoştinţă de aceste aspecte din discuţiile purtate în cadrul AGA a Sind România", susţin procurorii DNA în rechizitoriu.
Afacerea fusese discutată de Luca inclusiv cu fostul preşedinte al CNSLR Frăţia, Marius Petcu. După ce Petcu a fost arestat