Ziua de 3 mai e ziua consacrată presei peste tot în lume. Nu m-am grăbit să scriu pentru că nu mi-a făcut nici o plăcere. Visez cu ochii deschişi ziua cînd mă voi retrage. Subiectul e dificil şi îţi aduce amărăciune dacă eşti în profesie. Ce aş avea de spus ? Ce ştiu eu nu e cu nimic deosebit de ce ştiu colegii mei care mănîncă de ceva vreme pîinea asta amară. Aceşti ani sunt momentul cel mai dificil pentru jurnalişti. Anii 90 pot fi consideraţi ani de glorie şi iluzii. Presa independentă, liberă, a dat nenumărate bătălii, punînd umărul mai mult ca orice altă instituţie la constituirea democraţiei. Fără presă, fără jurnalişti dedicaţi şi curajoşi, ajungeam un bantustan, un un fel de republică exsovietică cu un preşedinte ales pe viaţă pe care ar fi trebuit să îl preamărim într-o ţară plină cu statuile respectivului. Presa s-a bătut grozav pe terenul societăţii civile, a inventat pur şi simplu spaţiul public în societatea românească. Aduc aici omagiul meu celor care într-un colţ de pagină, măcar o dată, au îndrăznit să scrie o fărîmă de adevăr. Ei au apărat cu sacrificii onoarea şi demnitatea meseriei.

Semnele declinului massmedia au apărut odată cu secolul XXl cînd gazetele, posturile de radio, televiziunile au fost pur si simplu cumpărate de diverşi, au fost înfiltrate cu ofiţeri acoperiţi, au fost puternic presate de autorităţi în diferite moduri. Televiziunile, posturile de radio, ziarele au trecut dintr-o mînă în alta în fcţ. de interese obscure şi au fost înhăţate de cei care făcuseră bani în anii 90, adesea bani negri. Jurnaliştii în loc să se organizeze şi mai bine au făcut pe dos. Bruma de organizaţii pe care le aveau pînă atunci s-a destrămat şi nu mai joacă azi nici un rol. Nu există nici o lege în 22 de ani în apărarea presei şi a statutului jurnalistului. Textul Constituţiei e literă moartă în redacţii. Contractele între patronate şi gazetari,