Polițiștii cer sprijin pentru a stabili identitatea micuțului de aproximativ 4 ani, găsit mort pe 26 aprilie în apropiere de liniile de cale ferată din zona cartierului Broscărie. Până în acest moment, cauza decesului nu a fost stabilită.
Cadavrul micuțului a fost transportat la Serviciul Clinic Judeţean de Medicină Legală Sibiu, iar în urma efectuarii necropsiei nu au fost identificate elemente din care să rezulte că moartea a fost violentă.
Nu s-a putut stabili cauza decesului, urmând a fi efectuate două examene, respectiv toxicologic şi histopatologic.
”A fost realizată de către un artist criminalist din cadrul I.P.J. Bihor reconstrucţia facială a copilului, acesta prezentând următoarele semnalmente: ten alb, corpolenţă normală, înălţime – 100 cm, vârsta aprox. între 3 şi 5 ani, păr blond, fir drept, tuns scurt, dantură completă.
Cetăţenii care pot oferi informaţii cu privire la acest copil minor sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de urgenţă 112”, spune Luciana Balteș, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.