Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţiile de presă comentează învestirea cabinetului Ponta. France Presse: "Primul ministru, un admirator al lui Che Guevara"

Publicat in Jurnalul, luni 7 mai 2012 ·

Principalele agenţii de presă internaţionale relatează despre primirea votului de învestitură de către Cabinetul Victor Ponta, notând că noul Executiv va avea sarcina dificilă de respectare a condiţiilor convenite cu creditorii internaţionali.

"Parlamentul României a acordat votul de încredere noului Cabinet de stânga care va trebui să continue o serie de reforme economice, deşi a restabilit parţial salariile angajaţilor din sectorul bugetar şi pensiile care fuseseră reduse în cadrul măsurilor de austeritate", notează Associated Press.

România a contractat un împrumut de 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional, UE şi Banca Mondială, în 2009, reaminteşte AP.

"Soarta pe care a avut-o fostul Cabinet al României, după adoptarea măsurilor de austeritate, reprezintă un avertisment pentru alte state central şi est-europene care au diminuat deficitul atrăgându-şi nemulţumirea populaţiei", comentează Reuters.

"Deşi noul prim-ministru în vârstă de 39 de ani Victor Ponta afirmă că va respecta condiţiile acordului cu creditorii internaţionali, investitorii sunt îngrijoraţi în legătură cu propunerile sale de relaxare a austerităţii prin restabilirea nivelului salariilor bugetarilor", subliniază Reuters.

"Guvernul român de centru-stânga al premierului Victor Ponta a obţinut luni încrederea Parlamentului, promiţând continuarea reformelor dar şi măsuri de corectare a «nedreptăţilor sociale» cauzate de austeritate", relatează agenţia France-Presse.

"Un fost procuror în vârstă de 39 de ani care se declară un admirator al revoluţionarului argentiniano-cubanez Che Guevara, Victor Ponta a fost desemnat prim-ministru de preşedintele Traian Băsescu după căderea precedentului Guvern de centru-dreapta", reaminteşte AFP. Principalele agenţii de presă internaţionale relatează despre primirea votului de învestit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DOCUMENT. BEC a publicat decizia prin care respinge candidatura Dianei Șoșoacă

HotNews acum 25 minute
Biroul Electoral Central a publicat decizia prin care a respins candidatura liderei S.O.S. România Diana Șoșoacă în care se pricează că a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut. „Atât timp cât i

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 39 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum 54 minute
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°