Chiar dacă Franţa are un nou preşedinte, iar grecii au ierarhizat altfel propriile formaţiuni politice, chiar dacă la Bucureşti sunt eforturi de asanare a magistralei politichiei, iar la Chişinău continuă patima replicilor între membrii Alianţei pentru Integrare Europeană – la nivelul liderilor supremi -, vrând-nevrând, ochii se îndreaptă, în această săptămână, spre Moscova, unde a fost instalat un nou şef al statului, va fi nominalizat alt premier şi urmează parada militară tradiţională, de 9 Mai.

Dmitri Medvedev a devenit un simplu, dar încă în viaţă, fost preşedinte al Federaţiei Ruse. La investirea sa ca preşedinte, nu puţin ruşi, îndeosebi tineri, au crezut că el va reforma sistemul – prin atenuarea autoritarismului şi întărirea structurilor ce asigură respiraţia democratică a societăţii.

Azi, la predarea ştafetei, lui Medvedev i se reproşează reformele nereuşite. Precum modernizarea atât de trâmbiţată, lupta anticorupţie, reforma justiţiei care, rând pe rând au avut soarta unor case construite de copii, din cărţi de joc.

Cum era Rusia în 2008? Marcată de mită şi o justiţie încă sovietizată. Cum este acum? Mai rău. De ce în 2008? Atunci a avut loc conflictul militar scurt cu Georgia. Încheiat cu o victorie previzibilă a trupelor ruse, pe care şi-a atribuit-o oficial Medvedev. Dar opinia publică rusă o consideră ca un merit al lui Vladimir Putin.

A accelerat Dmitri Medvedev reforma forţelor armate? A evidenţiat cel puţin reperele unei armate moderne, cu tot mai mulţi profesionişti. Dar intervenţia militarilor – cu camioane vechi, lopeţi şi găleţi metalice, la incendiile devastatoare, din vara trecută – a indicat opiniei publice ruse slăbiciuni organizatorice şi o dotare materială precară.

Presa rusă a devoalat, de-a lungul mandatului lui Medvedev, cazuri de corupţie, bătăi – una chiar de amploare, între grupuri de militari cu naţiona