Barack Obama l-a felicitat duminică pe Francois Hollande pentru alegerea sa la preşedinţia Franţei şi l-a invitat la o întâlnire bilaterală la Casa Albă, înaintea summiturilor G8 şi NATO, care se vor desfăşura luna aceasta în Statele Unite, a anunţat preşedinţia americană, citată de AFP.
"Preşedintele Obama l-a sunat pe preşedintele ales francez, Francois Hollande, pentru a-l felicita după anunţul de la alegerile franceze", a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Conform acestuia, "preşedintele Obama a declarat că are intenţia de a lucra îndeaproape cu Hollande şi cu Guvernul său într-un ansamblu de dosare dificile în materie economică şi de securitate".
În plus, "preşedintele Obama a notat că îl va primi pe preşedintele ales Hollande la Camp David pentru summitul G8 şi la Chicago pentru summitul NATO de luna aceasta, şi a propus ca ei doi să se întâlnească înainte la Casa Albă", a precizat Carney într-un comunicat.
Summitul G8 de la Camp David, reşedinţia prezidenţială din statul Maryland (est), va avea loc la 18 şi 19 mai. Obama va fi şi gazda summitului NATO, la 20 şi 21 mai, în fostul său fief din Chicago (Illinois, nord), unde ar urma să fie precizat calendarul de retragere din Afganistan până la sfârşitul lui 2014.
Hollande şi-a exprimat deja intenţia de a retrage militarii francezi din Afganistan cu doi ani mai devreme.
Comunicatul Casei Albe nu îl menţionează pe preşedintele francez aflat la sfârşit de mandat, Nicolas Sarkozy, cu care Obama a afirmat anterior că are relaţii "excelente".
Obama va candida pentru un nou mandat de patru ani la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.
Barack Obama l-a felicitat duminică pe Francois Hollande pentru alegerea sa la preşedinţia Franţei şi l-a invitat la o întâlnire bilaterală la Casa Albă, înaintea summiturilor G8 şi NATO, care se vor desfăşura l