Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE MĂCEL: Mai multe bănci, prezente și în România, se prăbușesc pe BURSĂ în Grecia

Publicat in Capital, luni 7 mai 2012 ·

Indicele principal al bursei din Atena a scăzut luni dimineaţă cu peste 7%, după ce principalele partide ale ţării nu au reuşit să obţină suficiente voturi pentru a forma coaliţia de guvernare, în urma alegerilor de duminică, transmite Reuters.

Şi indicele bancar înregistra luni un declin de peste 19%. Astfel, Alpha Bank, cea mai mare bancă grecească prezentă și în România înregistrează o scădere de peste 18% la bursa de la Atena. Eurobank EFG (Bancpost) înregistrează o scădere de 19%, în timp ce Piraues Bank, Marfin Bank și National Bankk of Greece (cea care deține Banca Românească) înregistrează scăderi de aproximativ 15%.

Liderul conservator Antonis Samaras, a cărui mişcare Noua Democraţie a obţinut - conform sondajelor de la ieşirea de la urne - cel mai bun scor, între 17% şi 20% din sufragii, adică 108 mandate din cele 300 cât numără forul legislativ elen, va fi primul care va primi 'mandatul de explorare' ce îi rezervă trei zile pentru a încerca formarea noului cabinet.

Dacă Samaras eşuează, şeful statului va încredinţa formarea noului guvern liderului partidului care a sosit al doilea la linia de finiş, Alexis Tspiras, şeful stângii radicale SYRIZA, care a obţinut un scor între 15,5% şi 17,5%, faţă de 4,6 % în 2009. În cazul în care şi el va eşua, formarea cabinetului de miniştri va reveni socialiştilor din PASOK, clasat pe locul trei în alegeri.

Însă dacă nici de această dată nu se va reuşi formarea unei alianţe de guvernare, şeful statului va convoca liderii tuturor partidelor parlamentare la o reuniune de ultimă şansă. Constituţia nu prevede un termen pentru acest ultim efort de înţelegere finală, care ar putea dura mai multe zile.

Investitorii sunt îngrijoraţi deoarece Alexis Tsipras, liderul stângii radicale elene SYRIZA, mişcare ce s-a clasat pe locul doi în urma alegerilor parlamentare antici

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 50 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 34 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 50 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 41 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°