În afară de scenografia a peste 100 de spectacole ale Naţionalului din Craiova, Vasile Buz a lucrat mii de tablouri, „cu permisiunea şi pentru oameni“, cum îi place cunoscutului artist plastic să spună

Pe distinsul pictor Vasile Buz l-am găsit, ca de obicei, în atelierul său de lângă sala de sport „Matei Basarab“ („Voinţa“), lucrând un nou tablou, dar greu l-am convins să-mi acorde acest interviu, deşi ne cunoaştem din anii ‘80.

I.J.: De ce în ultima vreme acordaţi destul de rar interviuri?

V.B.: D’aia!

I.J.: De ce la vernisajele expoziţiilor dumneavoastră, după ce criticii de artă vorbesc despre pictura inconfundabilului Vasile Buz, dumneavoastră nu spuneţi nimic, ba chiar plecaţi din faţa microfonului?

V.B.: Tot... d’aia! Păi, dacă ei au spus totul, mai mult decât ştiu eu despre mine, eu ce să mai spun, să-i contrazic?!

I.J.: Sunteţi pe „podiumul“ pictorilor „patriarhi“ din Craiova şi vreau să vorbim despre pictura acestei generaţii...

V.B.: Ne faci necrologul?! Nu-mi ascund vârsta, dar eu sunt al patrulea „patriarh“, ca să-ţi folosesc catalogarea. Care-i „ordinea“? Eustaţiu Gregorian, Gabriel Bratu, Viorel Penişoară-Stegaru, apoi eu... Mai am până mor!

I.J.: În urmă cu mulţi ani, critica spunea că „Vasile Buz este pictorul iernii“. De ceva ani, observ în atelierul dumneavoastră multe peisaje şi foarte multe flori. Acum sunteţi pictorul florilor?

V.B.: Nu... Sunt pictor. Punct. Mă rog, sunt pictor cu permisiunea oamenilor şi pentru oameni.

Sunt născut mai... demult, mă cunoaşte multă lume

I.J.: Un asemenea om, la un comentariu despre pictura dumneavoastră, a scris următoarele: „Un mare pictor şi om de valoare BUZ, un artist desăvârşit pe care l-aţi descris bine... şi frumoasa metaforă SCULPTOR AL LUMINII“. Ce ziceţi?

V.B.: Ce aş mai putea zice?! Mă măguleşte... @N_