Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Linda Evanghelista vrea o pensie alimentară de 35.000 de euro

Publicat in Libertatea, luni 7 mai 2012 ·

Celebrul fotomodel, Linda Evanghelista, vrea să obţină pentru fiul ei, în vârstă de 5 ani, 35.000 de euro pe lună. Cel de la care cere aceşti bani este afaceristul francez Francois-Henri Pinault. Celebrul fotomodel, Linda Evanghelista, vrea să obţină pentru fiul ei, în vârstă de 5 ani, 35.000 de euro pe lună. Cel de la care cere aceşti bani este afaceristul francez Francois-Henri Pinault.

Prima înfăţişare, în instanţă, dintre Linda şi Francois a avut loc joia trecută la un tribunal din New York. Fotomodelul îi cere fostului ei iubit o pensie astronomică. Potrivit experţilor, aceasta ar fi cea mai mare acordată vreodată de un tribunal newyorkez, dacă cererea este acceptată. Conform avocaţilor omului de afaceri francez, suma solicitată s-ar ridica la 46.000 dolari pe lună (35.000 euro). Francois-Henri Pinault, soţul actriţei Salma Hayek, a explicat la tribunal că o cunoştea pe Linda Evangelista de patru luni, din care au petrecut împreună numai o săptămână, când aceasta l-a anunţat că este însărcinată. Deşi nu a fost foarte încântat de veste, patronul Pinault-Printemps-Redoute (PPR) i-a respectat hotărârea de a păstra copilul. În plus, l-a şi recunoscut pe Augustin, născut în octombrie 2006. Afaceristul a declarat că, în 2007, el a fost cel care a luat legătura cu Linda Evangelista pentru a-i propune acordarea unei pensii alimentare. Dar pentru că ea i-a cerut o sumă exorbitantă, el i-a răspuns cu o contrapropunere. Până anul trecut când a fost declanşată procedura judiciară, situaţia nu a mai avansat. În schimb, joi, avocatul Lindei a bătut moneda pe imensa avere a lui Pinault, venind cu exemple din viaţa luxoasă a acestuia. Omul de afaceri urmează să fie audiat şi vineri, ultimele două zile de audieri fiind rezervate fotomodelului.

Sursă: Agerpres

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope uzate din Tulcea / A fost emis mesaj RO-Alert din cauza dejagărilor mari de fum - FOTO, VIDEO

News.ro acum 47 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un depozit de anvelope uzate din municipiul Tulcea, din cauza degajărilor mari de fum fiind emis mesaj RO-Alert. Nu sunt persoane rănite.

Dragoș Anastasiu, consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, vineri, decizia privind acordarea calității de consilier onorific pentru relația cu mediul de afaceri lui Dragoș Anastasiu. Potrivit Administrației Prezidențiale, în exercitarea calității de consilier on

George Becali: Dacă nu candidează George Simion, o să candidez eu independent la prezidenţiale / Sper ca Georgescu să nu fie lăsat să candideze

HotNews acum 2 ore
Finanțatorul FCSB, deputat AUR, a declarat, vineri, că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, dacă liderul AUR nu își va anunța candidatura. Becali spune că face acest anunț pentru a pune presiune pe George Simion, care a an

Raport dramatic după 3 ani de război: Unul din cinci copii ucraineni a pierdut o rudă apropiată sau un prieten

Ziare.com acum 31 minute
Impactul războiului asupra copiilor ucraineni este devastator, arată cel mai nou studiu UNICEF. Unul din cinci copii ucraineni a pierdut o rudă apropiată sau un prieten în conflictul armat. Este afectată grav și sănătatea mintală a adolescenților di

VIDEO Analiza de astăzi, la GSP Live: FCSB e în „optimile” Europa League. Ce urmează

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Alexandru Barbu a revenit cu o nouă ediție GSP Live, astăzi, de la 11:00, alături de Raul Rusescu și Adrian Duță.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă luni, în format online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă luni, în format online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina, anunţă Administraţia Prezidenţială. Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa luni, d

„Te calc cu mașina!” Senatoarea Victoria Stoiciu spune că primește amenințări cu moartea, după ce numele ei a apărut pe o listă publicată de România TV și Realitatea TV

Ziare.com acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu afirmă că a fost amenințată cu moartea și că a primit sute de mesaje amenințătoare, după ce numele ei a apărut pe o „Listă a Șoroșiștilor”, ce a fost publicată de televiziunile România TV și Realitatea TV. Conform Vic

SUA și Rusia discută de câteva luni încheierea războiului din Ucraina. Întâlniri informale în Elveția

Ziare.com acum 7 ore
Întâlnirea dintre reprezentanții SUA și ai Rusiei în Arabia Saudită pentru a discuta războiul din Ucraina de marți, 18 februarie, nu a fost prima oară când a fost discutat subiectul de cele două puteri nucleare. Americanii și rușii ar fi avut mai mu

Prognoza meteo pentru următoarea lună. Vremea se încălzeşte începând din 3 martie

Mediafax acum 6 ore
Săptămâna 24.02.2025 – 03.03.2025 Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, dar şi uşor mai ridicate în cele nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Pe cine consideră Cristian Tudor Popescu singurul „suveranist autentic”

HotNews acum 2 ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu îl numește pe deputatul AUR George Becali ca fiind un „suveranist autentic”, după ce acesta din urmă a declarat vineri că România nu trebuie să trădeze Europa, pentru că Europa „e familie”. „Un suveranist autentic –

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-8°/-0°
sâm.

-11°/-2°
dum.

-10°/-1°
lun.

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/0°
dum.

-6°/1°
lun.

-4°/4°
Constanta
acum

-1°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/2°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-5°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-5°/3°
lun.

-3°/5°
Timisoara
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°
lun.

-1°/6°