Comisiile parlamentare reunite l-au avizat, luni, pe Florin Georgescu în funcţia de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în Guvernul Ponta, cu 28 de voturi "pentru" şi şase "împotrivă".
Audierile au durat circa două ore, într-o şedinţă comună a comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senat.
Pe parcursul audierilor, Georgescu a afirmat că atragerea fondurilor europene rămâne prioritatea zero, fiind sursa cea mai ieftină şi cea mai accesibilă de finanţare.
"E un capital care stă acolo la Bruxelles şi ne aşteaptă", a spus el.
Ministrul desemnat a afirmat că pentru relansarea durabilă a creşterii economice Guvernul Ponta îşi propune un mix eficient al politicilor de stimulare a economiei şi obiectivul asigurării unei stabilităţi economice şi financiare a ţării.
Totodată, noul Guvern va viza o ajustare ordonată în relaţia cu organismele internaţionale, iar acordurile cu partenerii externi vor continua, cu respectarea strictă a prevederilor din acordurile negociate.
El a vorbit şi despre limitarea la un nivel rezonabil a deficitului bugetar şi a datoriei publice, precum şi despre o execuţie bugetară realizată într-o manieră prudentă.
"Vom face toate eforturile pentru a acoperi cât mai mult din solicitările salariaţilor şi pensionarilor, detaliile vor fi stabilite când Guvernul Ponta va fi unul legitim, votat de Parlament", a spus Georgescu.
El a mai arătat că gestionarea finanţelor publice va fi caracterizată prin predictibilitate, transparenţă, reguli şi proceduri interne clare.
Noul guvern va urmări creşterea încasărilor la buget prin eficientizarea administraţiei fiscale, iar bugetul va fi realizat cu rezultate cuantificabile, a spus el.
"Vom proceda la reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la instituţiile publice şi vom ierarhiza investiţiile", a menţionat Georges