Câştigul salarial mediu nominal brut a fost în martie 2012 de 2.126 lei, în creştere cu 98 lei faţă de luna februarie, iar cel nominal net a fost de 1.543 lei, cu 71 lei (4,8%) mai mare faţă de cel din luna precedentă, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (5.075 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (838 lei), scrie Agerpres.
În luna martie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna februarie 2012 ca urmare a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost:
38% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
Uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de realizări de producţii ori încasărilor mai mici (în funcţie de contracte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost: între 2% şi 4% în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite) şi activităţi de editare.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie, şi anume: învăţământ (3,1%) - ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice; sănătate şi asistenţă socială (1,5%), ca urmare a plăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat în lunile ant