BMW Seria 7, vârful de gamă al producătorului bavarez și concurentul modelelor Mercedes-Benz Clasa S respectiv Audi A8, va primi un facelift în această vară. Noua versiune a limuzinei germane va ajunge în showroomuri peste două luni. Sursa: BMW
BMW a împrospătat Seria 7. Clienții vor putea vedea și cumpăra noua versiune a limuzinei germane chiar în această vară, mai precis în luna iulie.
Concurentul modelelor Mercedes-Benz Clasa S respectiv Audi A8 a primit un ușor facelift, potrivit informațiilor oficiale, nesusținute încă de o galerie foto.
Chiar dacă producătorul bavarez este foarte discret cu detaliile care privesc noua Seria 7, presa de specialitate vorbește deja despre modificările tehnice operate de ingineri.
Se pare că BMW a recalibrat șasiul vârfului său de gamă și a completat oferta prin adoptarea unor motoare noi, de top.
Sub capota noul BMW Seria 7 vor putea fi regăsite un nou V8 alimentat cu benzină, dar și extraordinarul tri-turbodiesel (3.0 - 381 CP) lansat deja pe Seria 5.
Mai multe informații, precum și prețurile noii game BMW Seria 7, în zilele următoare.