* aproape 50 de salariaţi ai Spitalului Judeţean Brăila au protestat, ieri, în curtea unităţii * oamenii erau nemulţumiţi de refuzul managerului de a semna Contractul Colectiv de Muncă, dar şi de neacordarea tichetelor de masă * acţiunea de protest organizată de Sindicatul "Sanitas" a fost considerată ilegală de către manager * Rodica Sin nu a ieşit să discute cu protestatarii, însă a declarat presei că ar fi semnat, în aceeaşi zi, Contractul Colectiv de Muncă, cu propriile amendamente
Aproape 50 de salariaţi ai Spitalului Judeţean Brăila au protestat, ieri, în curtea unităţii, nemulţumiţi de refuzul managerului de a semna Contractul Colectiv de Muncă, dar şi de neacordarea tichetelor de masă. Acţiunea de protest, organizată de Sindicatul "Sanitas", sindicat reprezentativ la nivelul spitalului, a fost însă considerată ilegală de către managerul Rodica Sin, care nu a ieşit să discute cu protestatarii, dar care a declarat presei că ar fi semnat în aceeaşi zi Contractul Colectiv de Muncă, cu propriile amendamente.
Lovitură de teatru, ieri, în prima zi a protestelor de la Spitalul Judeţean Brăila: în timp ce angajaţii strânşi în curte cereau conducerii să semneze Contractul Colectiv de Muncă, managerul Rodica Sin declara presei, pe holuri, că ar fi semnat, în aceeaşi zi, un astfel de contract. La ieşirea din tură, circa 50 de cadre sanitare au luat parte la acţiunea organizată de Sindicatul "Sanitas", începând cu ora 15.00. Conducerea sindicatului şi-a motivat decizia de a declanşa mişcarea de protest având în vedere refuzul repetat al conducerii Spitalului Judeţean de a semna şi înregistra Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), în forma negociată şi finalizată pe 14 februarie, în temeiul art. 163 din Legea nr. 62 /2001, a dialogului social. Protestatarii au strigat, timp de aproape două ore, lozi