Va fi fiind gălăgia prim-planului declarativ dinamică, exuberantă, poate chiar interesantă, dar acuzele reciproce ale foştilor care vor să revină şi ale actualilor care vor să se menţină au depăşit, prin previzibilitate, aşteptările celor care socoteau că prilejul campaniilor electorale din 2012 ar putea fi folosit pentru dezbateri serioase, programatice.

Nu e mare filosofie să ştii de ce nu mai puteau continua în educaţie politicile care duceau la închidere de şcoli şi supunerea elevilor la marşuri zilnice - de e vară, de e iarnă - de mai mulţi kilometri pentru a ajunge la şcoala din satul vecin. Şi nu ai nevoie de explicaţii pentru a pricepe de ce nu e în regulă să ai un ministru părtinitor în fotoliul de la Învăţământ, unde deciziile trebuie luate în beneficiul tuturor celor pe care actul educativ îi presupune - discipoli, magiştri şi părinţi, ca şi beneficiarii din societate ai competenţelor absolvenţilor -, şi nu doar al unora, fie ei şi elevii înşişi (cum se spunea până acum), sau universităţile private (a căror partizană cunoscută este doamna Corina Dumitrescu, proaspăta nominalizată pentru portofoliul în cauză).

Avem, se pare, dificultăţi incredibile de a metaboliza o idee altminteri destul de simplă: anume, că politica înseamnă decizii în favoarea tuturor, nu doar pentru prieteni, cunoscuţi şi familiari.

De fapt, în acest moment politica în materie de educaţie, de economie, de societate în România s-ar cuveni să fie una singură, indiferent din partea cui vine ea: oprirea picajului liber şi încurajat de sus al nivelului de viaţă din România. Pentru aceasta, orice iniţiativă inteligentă şi orice mijloace legale ar trebui omologate, dincolo de uitături partizane pe sub sprâncene, dincolo de CV-uri şi poze retorice, dincolo de incitări şi exuberanţe demne de o arenă cu gladiatori.

În acest sens, ar trebui reinventată o politică de intere